Liga 1

Dănănae: "În aprilie revin! Abia aştept să se termine calvarul"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Ovidiu Dănănae, accidentat într-un meci amical al reprezentativei României, a declarat, luni, că la mijlocul lunii aprilie ar putea reveni pe teren, dacă totul va decurge bine.

"Abia aştept să se termine acest calvar. Totul este bine. Am un program de două săptămâni de pregătire, după care voi intra în programul echipei. După estimările mele, la mijlocul lui aprilie aş putea reveni pe teren, dar numai dacă totul va decurge bine.

Nu ştiu dacă lipsesc eu echipei, cert este că echipa îmi lipseşte foarte mult mie. A fost o perioadă foarte grea, atât pentru mine cât şi pentru echipă, dar sper să se termine acest ghinion. Avem un grup bun şi sunt convins că nu vom retrograda", a spus Dănănae.

Fundaşul l-a lăudat pe antrenorul olandez al Universităţii, Mark Wotte: "Când a semnat cu Universitatea, am văzut multe articole în presa din Olanda despre domnul Wotte. Aveau numai cuvinte de laudă la adresa dânsului. A avut şi ghinion în acest început de retur, dar este un antrenor foarte bun, sunt sigur că vom face treabă împreună".

Dănănae a afirmat că primordial este să revină la formaţia de club, după care la echipa naţională. "Pe acel post sunt mulţi jucători foarte buni, este o concurenţă mare. Să dea domul să fiu eu sănătos, să joc bine la echipa de club şi voi avea destul timp şi pentru naţională", a precizat Dănănae.

Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.