Wenger îşi încarcă jucătorii cu energie pozitivă, distribuindu-i într-o ordine generatoare de armonie în camera proiectată în formă de potcoavă
Perfecţionist din fire, Arsene Wenger nu vrea să lase nici un detaliu la voia întîmplării. Antrenorul francez a transformat vestiarul lui Arsenal în laborator de performanţă. Personal s-a ocupat de proiectarea acestuia în noul stadion "Emirates", folosind principiile feng-shui.
Locul unde "tunarii" se echipează înaintea jocurilor e cu totul special. Tip superstiţios, Wenger a cerut un vestiar în formă de potcoavă. Surprinde absenţa oricărui colţ ori margini, pereţii fiind ondulaţi. Antrenorul londonezilor a vrut un spaţiu generos în care să discute cu elevii săi. Arhitectura locului inspiră armonie şi energie pozitivă şi oferă o acustică perfectă.
CĂPITANUL STĂ ÎN CENTRU
La fiecare întîlnire cu Fabregas, Gallas, Van Persie şi ceilalţi, tehnicianul de 60 de ani îi aşază pe compartimente. Mereu dispuse la fel, ca în teren. Începînd din stînga, portarii şi fundaşii, atacanţii în dreapta, apoi mijlocaşii între aceştia. Întotdeauna, căpitanul "tunarilor" stă în centrul vestiarului, acolo unde ar fi trebuit să fie un stîlp, pe care Wenger l-a eliminat.
În această dispunere, graţie tavanului special, managerul se face auzit perfect. Pereţii, total antifonaţi, nu permit scurgeri în exterior. Oricum, vestiarul oaspeţilor nu este aproape şi nici nu se compară ca lux şi spaţiu. Pe "Emirates", tunarii pleacă în avantaj de la cabine.
Ce înseamnă feng-shui
În traducere "vînt şi apă", feng-shui este un ansamblu de principii de geomanţie, care afirmă că formele şi mediul ambiant pot influenţa pozitiv viaţa. Scopul e realizarea armoniei locurilor în care trăiesc oamenii, prin analiza fluxurilor energetice din mediul înconjurător. Bazîndu-se pe teoria celor 5 elemente (pămînt, metal, apă, lemn şi foc) şi pe principiile "Yin şi Yang", experţii în feng-shui încearcă să reechilibreze forţele ce se manifestă local pentru a ameliora sănătatea, prosperitatea şi comportamentul persoanelor din locul respectiv. Cele 4 centre de interes major din feng shui sînt: bogăţia, fericirea, longevitatea şi copii sănătoşi.
Inspirat după "da Luz"
Ziariştii portughezi care au pătruns în vestiarul lui Arsenal, în preziua returului cu FC Porto din "optimile" Ligii Campionilor, au descoperit destule asemănări între locul în care Wenger îşi strînge "tunarii" şi cel în care se echipează Benfica. Explicaţia este destul de simplă. Grupul de arhitecţii care s-au ocupat de construcţia arenei "Emirates" din Londra e acelaşi cu cel ce a proiectat şi noul "da Luz", dat în folosinţă la Lisabona în octombrie 2003.
International • Liga Campionilor • ARSENAL - PORTO
Secretul lui Arsenal ascuns pe "Emirates" » Vestiar feng-shui
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 10 martie 2010
{{text}}