Fotbal   •   Liga 1   •   ARBITRAJ

Horoba: "Crăciunescu junior şi–a pierdut capitalul de încredere avut în faţa mea"

Articol de Cosmin Prişcă   —  marţi, 09 martie 2010

Directorul general al formaţiei Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, spune că nu va mai avea încredere în arbitrul vîlcean, după prestaţia acestuia la meciul cu Internaţional Curtea de Argeş.



Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene, a răbufnit la adresa arbitrului Teodor Crăciunescu, în momentul în care a părăsit - extrem de supărat - arena de pe malul Tîrnavei Mari.



“Adevărul este că nici noi nu am fost în cea mai bună zi, însă cu largul concurs al arbitrului nu am putut obţine mai mult de atât. De mult nu mi s-a dat să văd un arbitraj aşa de părtinitor. Efectiv ,Crăciunescu junior şi asistentul 2 (n.a. Dorin Mudura) s-au făcut de rîs. Ar trebui să meargă să arbitreze în ligile inferioare, în judeţ şi, eventual, în "C", pentru că acolo le este locul, nu au ce căuta în Liga I.

Vreau să zic că eu unul, de cîte ori am avut ocazia, l-am lăudat pe Crăciunescu, pentru prestaţiile sale, atunci cînd a arbitrat corect, însă acum şi-a pierdut în faţa mea tot capitalul de încredere pe care îl avea. Nu poţi ca, prin maniera pe care o ai, să desfiinţezi munca de o săptămînă a unei echipe. A arbitrat doar într-un singur sens, pentru cei în roşu (n.a. culoarea echipamentului oaspeţilor). Ce memoriu să mai facem, nu are nici un sens, pentru că nu se va lua nici o măsură. Ar trebui ca cei care îi au în subordine pe arbitri să se autosesizeze după prestaţia care au avut-o la Mediaş”, a afirmat Horoba.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.