Echipa de handbal feminin HCM Roman a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia Rapid Bucureşti, scor 38-24 (19-11), într-un meci amînat din etapa a 18-a a Ligii Naţionale.
Partida a fost amînată, din cauză că echipa gazdă, antrenată de Cornel Bădulescu, a fost implicată săptămâna trecută într-un accident rutier, cu autocarul cu care se întorcea de la un alt meci oficial, în deplasare, cu HC Zalău.
Ca urmare a victoriei de miercuri, HCM Roman a urcat pe locul trei al clasamentului, cu 25 de puncte, după liderul Oltchim (38 puncte) şi U Jolidon Cluj (27 puncte).
Etapa a 19-a a Ligii Naţionale feminine este programată în 13 martie, un singur meci fiind amînat. Campioana Oltchim va primi vizita formaţiei Dunărea Brăila în 16 martie, din cauză că duminică va juca pe teren propriu, cu Hypo Viena, în penultimul meci din grupa a II-a a Ligii Campionilor.
Sursa: Mediafax
{{text}}