International   •   Liga Campionilor   •   MANCHESTER - AC MILAN 4-0 (în tur 3-2)

Englezii au ironizat Milanul: "Juventus are pereche, Milanul e «Bătrînul Domn»" :D

Wayne Rooney, Rooney, Manchester

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 12 martie 2010

După dezastrul de pe Old Trafford, "Daily Telegraph" a ironizat Milanul, iar "Daily Mail" a conchis că "foştii stăpîni ai Europei au ajuns la geriatrie sportivă"



Bătrîna Doamnă a fotbalului italian nu mai e singură. Spectatoare de lux în primăvara Ligii Campionilor, Juventus are o pereche de miercuri seară. I-au găsit-o englezii, după ce Manchester Utd a pulverizat trupa lui Leondardo, pe Old Trafford (4-0), în returul "optimilor".



"Dacă Juve e La Vecchia Signora, Milan e Il Vecchio Signore. Englezii s-au dovedit mult prea rapizi, puternici şi mobili pentru Milan, ai cărui jucători, ajunşi deja la o venerabilă vîrstă, au naufragiat luaţi de furtună ca nişte manechine. Echipa trebuie imediat întinerită şi refondată pe generaţia lui Pato, şi nu pe cea a lui Beckham", a remarcat "Daily Telegraph".



Destul de acid a fost şi comentariul din The Times: "United n-a fost cu adevărat pusă la încercare de o trupă ce n-a putut ascunde bătrîneţea unor titulari şi mediocritatea altora. Prestaţia mizerabilă confirmă că declinul s-a accelerat". Daily Mail a scris epitaful: "Milan a fost total opusa formaţiei energice din tur. Din stăpîna Europei a ajuns la geriatrie sportivă".



Galliani: "Sîntem anacronici"

Vicepreşedintele Adriano Galliani a descoperit explicaţia eşecului milanez, dincolo de multele absenţe din efectivul lui Leonardo: "I-am pierdut pe Nesta, Antonini şi Bonera şi nu puteam să rezistăm la Manchester fără apărare în faţa unui Rooney fantastic. Probabil că şi cu ei în teren tot n-am fi avut nici o şansă, însă măcar cedam onorabil. Greutăţile italienilor pleacă de la stadioane. Totul era prevăzut, nu m-am enervat şi nu este o dramă. De luni de zile spun că încasăm mult prea puţini bani faţă de marile cluburi europene. Acum zece ani, United era la capitolul financiar în urma noastră, însă acum nici nu ne mai putem compara".



Berlusconi a închis televizorul la 2-0 :)

Afectat de eliminare, Silvio Berlusconi a refuzat să privească umilinţa pînă la capăt.În timpul cinei luate cu mai mulţi senatori, premierul italian a cerut permisiunea de a închide televizorul la 2-0! "Mai ţine cineva cu Milan? Vă deranjează dacă nu ne mai uităm? Cred că e mai bine", a zis preşedintele "rossonerilor", imediat după al doilea gol marcat de Rooney.



Poveşti muritoare

Presa italiană a plîns pe umărul rossonerilor. "A fost odată Milan" e titlul de pe copertă din "Gazzetta dello Sport". Care, în paranteză, nu i-a uitat pe madrileni: "şi chiar şi Real..."

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.