Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - OŢELUL, AZI, 20:30, Antena 1 şi liveVIDEO pe GSP.RO

Stoichiţă acuză suporterii!

Mihai Stoichita, Stoichita, Steaua

Articol de Ionuţ Petrişor   —  vineri, 12 martie 2010

Antrenorul susţine că lipsa celor de la Peluza Sud nu se va simţi, acuzîndu-i pe respectivii fani că nu s-au bucurat la golul lui Kapetanos de la Urziceni



Nici măcar o zi nu trece în Ghencea fără să apară un eveniment important pe frontul bătăliei dintre suporteri şi Gigi Becali. Ieri s-a implicat chiar Mihai Stoichiţă. Tehnicianul a făcut declaraţii dure împotriva celor care au luat loc pînă acum la Peluza Sud.



Stoichiţă: "Ăştia nu sînt suporteri!"

"Cei de la Sud nu ne-au ajutat niciodată, aşa că nu e o problemă că acea parte de tribună va fi închisă la meciul cu Oţelul. O să vă spun ceva. După golul lui Kapetanos de la Urziceni, din ultimul minut, am văzut feţe triste în rîndul unor suporteri ai Stelei din tribună. De fapt, ce le zic eu suporteri?, că ăştia nici nu pot fi numiţi fani ai echipei Steaua", a declarat Stoichiţă.



Becali cere arestarea fanilor :O

Patronul Stelei şi-a continuat şi ieri tirada împotriva suporterilor cu care se războieşte. "Am făcut o convenţie. Suporterii mi-au spus că nu vor mai fi injurii pe stadion şi nu s-au ţinut de promisiune. Eu o să cer forţelor de ordine să-i aresteze pe acei suporteri de la Peluza Sud pentru că altfel nu se mai poate", a spus ieri Becali. Reprezentanţii Peluzei Sud au reacţionat ieri: "Am protestat civilizat, aşa cum am convenit!".



8.000 de spectatori au fost prezenţi pe Ghencea la meciul cu Ceahlăul, scor 1-3, din prima etapă a returului, atunci cînd încă era deschisă Peluza Sud



Suporterii rîd de Gigi :)

După închiderea unei părţi a stadionului Steaua, siteul gsp.ro le-a propus ieri fanilor din Ghencea să încerce să anticipeze ce alte decizii i-ar mai putea trece prin cap lui Gigi Becali.



Cele mai amuzante propuneri

"Să populeze şi peluzele şi tribuna a II-a cu oi. Cu ele se înţelege cel mai bine şi nici nu-l pot contesta" (radu_radu)



"Să mute Steaua în Congo. Ar scăpa şi de înjurături şi acolo, în Africa, poate face şi performanţă" (darius)



"Există o contradicţie la întrebarea din titlu. În primul rînd, individul nu are cap, deci nu prea are ce să-i treacă prin el" (tavix)



"Să aducă militarii pe stadion ca în anii '80 şi să-i pună în locul suporterilor de la Peluza Sud. În plus, să-i pună să tropăie din bocanci la fazele periculoase" (un om)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.