Campionate

Sepp Blatter: "Tehnologia video e scumpă şi încetineşte jocul"

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Refuzul FIFA şi International Board de a introduce tehnologia video în fotbal a stîrnit un val de nemulţumire mai ales în Europa.

 

Managerii din Premier League l-au şi ameninţat pe preşedintele forului mondial, Sepp Blatter, cu un adevărat război, ba chiar au pus problema detronării sale: "Are prea multă putere şi o foloseşte după bunul plac".

Blatter a tăcut o săptămînă, iar acum a decis să-şi expună punctul de vedere. Pentru el, "tehnologia video încetineşte jocul şi e prea scumpă pentru a o aplica la nivel global. Gîndiţi-vă cît timp ar lua să se stea şi să se analizeze fiecare fază controversată. Meciul n-ar mai dura 90 de minute, ci mult mai mult. Pe urmă, a introduce camere de luat vederi pe linia porţii şi cipuri în mingi costă mult. Pentru Europa, probabil, n-ar fi o problemă. Dar sînt ţări în alte colţuri ale lumii care nu şi-ar putea permite astfel de investiţii".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.