Ministrul de interne francez, Brice Hortefeux, a declarat că speră în promulgarea, "la toamnă", a unei legi care să interzică deplasarea temporară a suporterilor de fotbal, pentru a stopa violenţele pe stadioane, informează AFP.
"În conformitate cu legislaţia actuală, nu putem împiedica suporterii să facă deplasarea la meciuri. Am cerut serviciilor mele să-mi facă o propunere ca, prin intermediul unei legislaţii, să putem face acest lucru. Evident, aceasta va fi limitată în timp şi în cazuri foarte speciale de mare risc.
Dacă vom ajunge să disputăm jocuri cu tribunele goale, o vom face, în cazul în care acest lucru va ajuta la stabilizarea situaţiei", a spus, într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien, Hortefeux, care a adăugat că a stabilit termen "în toamna", pentru o posibilă adoptarea a unei astfel de legi.
Violenţa în Franţa la meciurile de fotbal provine în principal din cauza unor fracţiuni ale susţinătorilor echipei Paris Saint-Germain (PSG).
La sfârşitul lunii februarie, au avut loc ciocniri violente produse între fracţiuni rivale de fani ale echipei pariziene la un meci dintre PSG şi Olympique Marseille. Un suporter al echipei din Paris, rănit în acele incidente, se află şi acum în comă.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut guvernului să suprime delicvenţa pe stadioane, bazându-se pe o nouă lege ce urmează a fi promulgată. Această lege permite suspendarea sau dizolvarea asociaţiilor suporterilor.
Ministrul Hortefeux a afirmat că a creat o divizie pentru lupta împotriva huliganismului şi că va trimite o misiune de studiu în Italia, Germania şi Marea Britanie. "Vom vedea dacă sunt lecţiile ce trebuiesc învăţate", a adăugat ministrul francez.
De la începutul sezonului, 531 de suporteri au fost reţinuţi, 32 la sută mai mult decât în anul competiţional precedent. În plus, 597 persoane sunt aproape de sancţionarea cu interdicţie pe stadion, inclusiv 199 fani ai echipei PSG.
Mediafax
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}