Liga 1

Porumboiu: "Dacă slăbesc 7 kg, joc mai bine ca Delgado"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a vorbit despre înfrîngerea suferită de moldoveni pe teren propriu în faţa Gloriei Bistriţa şi spune că Marius Lăcătuş a greşit folosindu-l pe spaniolul Delgado titular.

"Nu reuşesc să înţeleg ce s-a întîmplat azi cu noi, degeaba încearcă altcineva să o facă. N-am avut forţă fizică, nu poţi să cîştigi dacă nu poţi să stai în ghete. Pentru asta trebuie preparatori fizici, să ştie la ce nivel se află echipa şi cum să îi pregătească.

Toate vin pe fondul de prospeţime fizică, dacă eşti proaspăt, poţi să gîndeşti. Sîntem sub orice critică din punct de vedere fizic!

Lăcătuş insistă cu un anumit jucător pe care eu îl văd nu foarte inspirat, i-am zis, dar el insistă să joace în 10. Delgado e cap de linie, pierde toate mingile. Şi Hugo Luz fugea după scaieţi, asta e, probabil că sîntem deja prea obosiţi deşi n-au trecut decît 4 etape.

Jucătorii noştri sînt nişte amatori, pînă acum nu au cîştigat nimic. Pe Lăcătuş îl ţin rezultatele, la nivelul de investiţii pe care le-am făcut noi, nu putem să ne permitem experimente eşuate. Dacă aş spune că ne batem la titlu, m-aş umple de penibil. Oricum, dacă slăbesc 7 kilograme, sînt mai bun ca Delgado", a spus Porumboiu la Premium Liga, pe GSP TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.