Cu două etape înaintea încheierii sezonului de Cupă Mondială la schi fond, Peter Northug şi Justyna Kowalczyk sunt aproape de cîştigarea marilor globuri de cristal. Ambii schiori conduc detaşat în clasamentul general, chiar dacă în ultima parte a sezonului nu au mai confirmat forma bună arătată la început.
În acest week-end, la Oslo, s-au desfăşurat probele de start în bloc şi sprint. Dacă în competiţia feminină, Marit Bjoergen este de neîntrecut, norvegianca ajungînd la cea de-a cincea victorie consecutivă după JO, la msculin, victoriile le-au revenit tot reprezentanţilor gazdelor.
În cursa de start în bloc, 50 km, Petter Northug i-a învins categoric pe Pietro Piller Cottrer, din Italia şi pe francezul Vincent Vittoz şi astfel şi-a consolidat poziţia de lider în Cupa Mondială. Anders Gloeersen s-a impus la sprint, iar podiumul a fost completat de Alexey Petukhov, din Rusia şi de suedezul Marcus Hellner. Ocupantul primei poziţii în clasamentul general al specialităţii, Emil Joensson, a fost eliminat din faza semifinalelor.
Următoarele două etape din Cupa Mondială vor avea loc în Suedia, prima, la Stockholm, urmînd ca sezonul să se încheie la Falun.
MASCULIN
Clasament sprint, Oslo:
1. Anders Gloeersen (NOR)
2. Alexey Petukhov (RUS)
3. Marcus Hellner (SUE)
Clasament general, sprint (11 din 12 curse):
1. Emil Joensson (SWE) 463
2. Alexey Petukhov (RUS) 321
3. Petter Northug (NOR) 306
Clasament general Cupa Mondiala:
1. Petter Northug (NOR) 1285
2. Lukas Bauer (CZE) 902
3. Marcus Hellner (SWE) 759
4. Dario Cologna (ELV) 735
FEMININ
Clasament sprint, Oslo:
1. Marit Bjoergen (NOR)
2. Kikkan Randall (USA)
3. Natalia Korosteleva (RUS)
Clasament general, sprint (11 din 12 curse) :
1. Justyna Kowalczyk (POL) 529
2. Petra Majdic (SLV) 446
3. Marit Bjoergen (NOR) 441
Clasament general Cupa Mondială:
1. Justyna Kowalczyk (POL) 1786
2. Petra Majdic (SLV) 1191
3. Aino Kaisa Saarinen (FIN) 999
4. Marit Bjoergen (NOR) 981
{{text}}