International   •   CM 2010   •   CĂPITAN NEJUCĂTOR

Capello vrea să-l ia în lotul de Mondiale pe Beckham!

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 16 martie 2010

Selecţionerul Angliei îi pregăteşte o surpriză lui Spice Boy. Deşi visul de a merge la CM din Africa de Sud s-a spulberat pentru Becks odată cu grava accidentarea suferită duminică, Fabio Capello nu vrea să se despartă de el la turneul final. Şi să-l ia ca al 24-lea jucător al "naţionalei" Albionului.



Italianul vrea să-i rezerve lui David rolul de mascotă sau de căpitan nejucător, conform modelului din tenis la Cupa Davis. Argumentul lui Capello în această alegere ar fi capacitatea lui Beckham de a ţine vestiarul unit şi experienţa sa deosebită acumulată la trei turnee finale de Mondial.



Mijlocaşul care va împlini 35 de ani pe 2 mai şi-a rupt tendonul lui Ahile duminică seară în meciul Milan - Chievo 1-0 şi a fost operat ieri de un specialist japonez în Finlanda. Va lipsi de pe gazon minimum 4 luni, dar Capello îl aşteaptă: "Sper să se pună pe picioare, pentru că eu contez pe el în preliminariile pentru Euro 2012".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.