Volei

Campioanele de la CSU Metal Galaţi au intrat în grevă!

Articol de Ionuţ Coman  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campioana ultimelor trei ediţii a jucat ieri în campionat cu cadetele, căpitan fiind o jucătoare de 16 ani!

Campioană în ultimii trei ani, CSU Metal Galaţi se află în pragul colapsului. Neplătite de patru luni, jucătoarele, împreună cu antrenorul Zoran Terzici, au refuzat să intre pe teren la meciul de acasă cu Penicilina Iaşi, din penultima etapă a sezonului regulat, disputat ieri. Drept urmare, gazdele s-au văzut nevoite să trimită în teren cadetele, căpitanul echipei fiind Ana Maria Berdilă, în vîrstă de doar 16 ani.

Efectul s-a văzut pe tabela de marcaj, 0-3 (13-25, 10-25, 4-25) şi un ultim set demn de un record negativ pentru voleiul mondial, gălăţencele reuşind să cîştige doar patru puncte. Eşecul nu schimbă prea mult situaţia în play-off, dar CSU Metal Galaţi ratează prima poziţie la finalul sezonului regulat după trei ani de supremaţie. Oficialii gălăţeni au venit însă cu o altă variantă. "Am folosit echipa de cadete pentru că acest meci nu conta pentru play-off. Avem doar nouă senioare şi am vrut să le menajăm, pentru că urmează meciuri importante", a susţinut Alexandru Deju, vicepreşedinte executiv al clubului gălăţean. La finalul partidei, titularele s-au antrenat sub comanda lui Terzici, semn că acţiunea de ieri a fost un nou semnal de alarmă.

Şi pe 13 ianuarie, în meciul de Liga Campionilor cu Asystel Novara, cîteva titulare au refuzat să intre pe teren deoarece nu-şi primiseră salariile.

"Nu sînt în măsură să explic situaţia. Doar domnul Corneliu Mangalea ştie, iar eu cu dînsul n-am mai vorbit de două luni"
Zoran Terzici

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.