Fundaşul nigerian al Stelei, Ifeanyi Emeghara, va fi din nou titular în campionat la formaţia roş-albastră după mai bine de doi ani. Acesta profită de suspendarea lui Pawel Golanski, eliminat în derby-ul cu Dinamo, urmînd să joace pe postul pe care s-a consacrat, în timp ce Petre Marin va fi trecut în banda dreaptă.
Pe 8 martie 2008, Emeghara a jucat în Pandurii-Steaua 0-1 (foto), după care a suferit intervenţii chirurgicale la ambii genunchi.
Fundaşul de 25 de ani a revenit pe teren pe data de 13 decembrie 2009, după un an şi 9 luni de pauză, la partida cu Internaţional Curtea de Argeş, scor 3-2. Atunci, Emeghara l-a înlocuit în minutul 44 pe Eugen Baciu, accidentat.
De asemenea, Emeghara a mai fost titular şi în ultima partidă din grupele Europa League din acest sezon, 1-1 cu Twente în Ghencea.
{{text}}