Grecul Metskas a jucat 12 sezoane la UTA, '57-'69, fiind antemergătorul pleiadei de fotbalişti străini din campionatul intern de acum. Istoria lui e demnă de un roman de aventuri
Anul 1957. Vremea sovietizării în toată România. Inclusiv în fotbal, a cărui perioadă romantică apusese. La Arad însă, UTA reuşea să mai păstreze o notă din artistocraţia dată de baronul Francisc Neuman. Aici îşi face loc primul "stranier" din perioada comunistă, grecul Christos Metskas. Sau Metcas, cum a intrat în ziarele vremii.
Alungat din Grecia de războiul civil
Povestea lui începe în '47, în satul elen Slimnitsa, din regiunea Kastoria. "Aveam 12 ani. Familia mea era printre cele mai bogate din zonă, dar războiul civil ne-a obligat să ne refugiem în Albania. Ce aveam mai bun am băgat într-un cufăr, îngropat în curte. Cînd m-am întors, n-am mai găsit nimic", povesteşte "Grecul".
A ajuns în România via Iugoslavia, într-un tren de marfă, ascuns între paie alături de alţi copii greci!
Viaţa de Bucureşti, cu halva
A învaţat limba română în colonia de la Orăştie. În '49, e trimis la Ştefăneşti pentru muncă voluntară, în construcţii. Apoi, în Capitală. "Avea grijă de noi Crucea Roşie. Primeam cîte două cămăşi pe an şi, o dată la trei ani, un costum". Plus, cîte 10 lei pe săptămînă de la fratele regăsit după 4 ani! 10 lei, adică mîncare, pîine, halva...
Fotbal a jucat, cu Ilie Datcu, în echipa şcolii, apoi la TAPL (Trustul de Alimentaţie Publică Locală). Aici l-a antrenat Ionică Bogdan. Fosta extremă a echipei naţionale avea să-l cheme la Flamura Roşie Giurgiu.
Flerul lui Ionică Bogdan
Debut, pe 23 august, "meci de prietenie" cu Dunav Ruse. "Joci titular", l-a anunţat Bogdan, care l-a ţinut în teren şi în repriza secundă, deşi în prima jucase catastrofal. "La primul fluier, am interceptat mingea, am driblat doi adversari şi am tras la poartă. Gol! Am mai înscris de două ori. Am cîştigat cu 5-3. Dacă mă schimba la pauză, poate n-aş mai fi jucat fotbal niciodată!".
Revoluţia lui Cibi Braun
La Arad s-a transferat cu ajutorul lui Petre Dragomir, un coleg de echipă, care le trimitea scrisori anonime celor de la UTA: "Există la Giurgiu un băiat talentat, trebuie să-l vedeţi". După mai multe epistole, Grechner, conducătorul arădean, a venit la faţa locului.
Grecul l-a captivat rapid. Şi, din '57fs, îl aduce sub bagheta revoluţionarului Coloman Braun-Bogdan: clasicul WM schimbat cu sistemul 1-3-3-4. "Am terminat pe locul doi. Dacă nu ne bătea Steaua la Bucureşti, eram campioni".
În fiecare linie
La UTA, a început inter stînga, pereche cu Tăuceanu, apoi a trecut pe dreapta, alături de Pîrcălab. Patru ani a jucat atacant, următorii patru a coborît la mijloc, iar ultimii a fost libero.
În total, 11 ani în alb-roşu, dar n-a fost campion. Despărţirea s-a produs după turul '68-'69, după divergenţe cu antrenorul Nicolae "Coco" Dumitrescu. "Între noi a intervenit o răceală, jucam titular în deplasare, iar acasă nici rezervă. Apoi m-a trimis la tineret”, dezvăluie Metskas.
Ca să nu se distrugă, a preferat supliciul la Vagonul. Iar la UTA va reveni din '73, pentru a antrena la Centrul de copii şi juniori pînă în '91, cînd a ieşit la pensie. Prin mînă i-au trecut sute de nume. Printre ele, Ungur, Dronca, Bunaciu, Lazăr sau Lucaci. Va fi tributul plătit faţă de clubul care l-a adoptat împotriva tuturor obiceiurilor vremii.
Antrenor
A antrenat Vulturii Lugoj, pe care a promovat-o în Divizia B alături de Mihai Ţîrlea. A trecut apoi pe la Gloria şi Strungul Arad.
Apatrid
Cînd a ajuns în România, era apatrid. Grecii îi luaseră cetăţenia, iar românii, deşi făcuse cerere, nu i-au acordat-o. Pînă în 2004, cînd a făcut o nouă solicitare, şi a fost chemat să dea un test împreună cu cîteva sute de arabi şi turci. Cetăţenia grecească a solicitat-o în '90, dar a primit-o tot în 2004. După aproape 6 decenii în care a fost fără patrie!
"Am fost convocat la «naţională» de Ronnay, de Bazil Marian, de Teaşcă. N-am putut însă juca, fiindcă n-aveam cetăţenie. Am depus cereri peste cereri, fără nici un rezultat"
CHRISTOS METSKAS
"La Giurgiu, n-am vrut să mai joc la un moment dat, fiindcă trăgeau de timp cu dezlegarea pentru UTA. Mi-au dat-o pînă la urmă, dar, ca să fiu sigur, am pus hîrtia la păstrare în jambier şi am dat două goluri în acel meci"
CHRISTOS METSKAS
Christos Metskas
Născut: 17 iunie 1935, Grecia
A jucat la Electroputere Craiova, TAPL Bucureşti, UTA, Vulturii Lugoj
{{text}}