CVM Tomis Constanţa şi CSU Metal Galaţi au probleme în tentativa de a-şi menţine supremaţia în voleiul românesc
Timp de trei sezoane, CVM Tomis Constanţa, la masculin, şi CSU Metal Galaţi, la feminin, s-au încununat cu titlul de campioni, fără o opoziţie prea puternică. Lucrurile par să se schimbe însă în actuala ediţie de campionat, ambele grupări avînd sincope pe parcursul sezonului regulat, încheiat sîmbătă. Drept urmare, constănţenii vor pleca în play-off de pe poziţia a treia, la o lungime distanţă de liderul Dinamo Bucureşti şi la egalitate cu marea rivală, Remat Zalău. Pentru a schimba situaţia, formaţia de pe Litoral a făcut o mutare spectaculoasă, aducîndu-l pe banca tehnică pe rusul Viktor Sidelnikov, chiar înaintea turneelor din play-off.
"Titlul se joacă şi avem şanse să punem capăt dominaţiei celor de la Constanţa. Avantajul este însă mic şi cred că vor fi răsturnări mari de situaţie pînă la finalul campionatului", a spus tehnicianul lui Dinamo, Daniel Rădulescu.
În schimb, gălăţencele şi-au menţinut prima poziţie în play-off graţie victoriei de la Bacău, din ultima rundă, dar viitorul echipei depinde de partea financiară. Neplătite de mai multe luni, elevele lui Zoran Terzici au făcut grevă de avertisment în două rînduri şi au ameninţat că vor ajunge să nu mai intre pe teren dacă nu-şi primesc salariile. "Dacă nu se întîmplă o minune, nu vom avea şanse la un nou titlu", a anunţat Terzici. La pîndă stau Dinamo şi CSV 2004 Tomis Constanţa, bucureştencele avînd avantajul că vor disputa ultimul turneu din play-off pe teren propriu.
Sporturi • Volei • LUPTA LA TITLU
Campioanele Tomis şi CSU Metal au dificultăţi în a-şi apăra titlurile la volei
Articol de Ionuţ Coman — luni, 22 martie 2010
{{text}}