Florin Costea s-a rupt ieri, fiindu-i afectate ligamentele genunchiului stîng, şi are şanse aproape nule să mai joace în următoarele două luni
Craiova nu se poate bucura pe de-a-ntregul pentru victoria de ieri. Pentru că, foarte probabil, Florin Costea va mai juca abia în sezonul viitor!
Vezi momentul accidentării lui Costea! (video)
În minutul 41, atacantul în vîrstă de 24 de ani a scăpat singur cu Brăneţ, a-ncercat să-l dribleze în careu, iar portarul a plonjat, căzînd peste piciorul stîng al olteanului. Costea s-a prăbuşit pe gazon chinuit de dureri, fiind apoi scos pe targă. "Mă doare rău! Nu mai pot, doctore, pune-mi nişte gheaţă!", a strigat "decarul" Craiovei cu lacrimi în ochi.
Primul verdict: leziune parţială a ligamentului colateral intern, dar atacantul va face investigaţii complexe abia azi pentru a se cunoaşte exact gravitatea accidentării. "Sperăm totuşi să fie doar o entorsă care să nu necesite o intervenţie chirugicală", a spus Claudiu Stamatescu, medicul Ştiinţei.
"E o întîmplare tristă, 99 la sută Costea nu va mai putea evolua în acest sezon. Era dărîmat la vestiar, nu se mai putea opri din plîns. Sper să poată trece peste acest moment dificil din carieră", a declarat Adrian Mititelu. Antrenorul Mark Wotte este şi el alături de elevul său: "Îmi pare rău pentru Florin, e ghinionist! I s-a umflat genunchiul şi cred că va lipsi o perioadă îndelungată. Din fericire, ne-am descurcat şi fără el în repriza secundă. Cred că Alexandru Piţurcă îl va putea înlocui în jocurile viitoare".
"Îi cer scuze lui Florin, dar eu am atins mingea înainte. Am înţeles că oricum avea probleme la genunchi şi că era necesară o operaţie"
Cristian Brăneţ, portar Poli Iaşi
"Este o fază indiscutabilă de 11 metri. Mai întîi portarul îi prinde piciorul lui Costea şi abia apoi atinge mingea, trebuia şi cartonaş roşu"
Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA
Fotbal • Liga 1 • CRAIOVA - POLI IAŞI 2-1
Florin Costea s-a accidentat ieri şi va rata sfîrşitul sezonului
Florin Costea, Costea, Craiova
Articol de Marian Lazăr — luni, 22 martie 2010
{{text}}