Campionate

Manchester United oferă 38 de milioane de euro pentru Villa!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

David Villa, 28 de ani, este principalul obiectiv din următorul mercato pentru Manchester United. Englezii sînt gata să plătească 38 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile atacantului Valenciei, la care mai năzuiesc Chelsea, Liverpool, Barcelona şi Real Madrid.

Al treilea golgeter al ligii spaniole în actualul sezon, cu 17 reuşite, după Messi (25) şi Higuain (20), Villa a impresionat ultima dată la returul din Europa League cu Werder Bremen, 4-4 în deplasare, partidă în care a izbutit un hat-trick, decisiv pentru calificarea ibericilor în sferturile de finală ale competiţiei.

Dacă tranzacţia se va finaliza, Villa ar intra în Top 5 al celor mai scumpe transferuri din toate timpurile, clasament dominat în acest moment de Cristiano Ronaldo: 93,5 milioane de euro de la Manchester United la Real Madrid, în 2009.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.