International   •   Campionate   •   FC BARCELONA

Johan Cruyff scrie despre "Valoarea incalculabilă a lui Messi"

Articol de Cristina Negrilă   —  luni, 22 martie 2010

Lumea fotbalului e la picioarele lui Lionel Messi, după prestaţiile senzaţionale din ultima vreme ale argentinianului. 11 goluri în ultimele 5 partide caracterizează perfect evoluţia "Balonului de Aur", iar fostul fotbalist şi antrenor al Barcelonei Johan Cruyff scrie despre ceea ce înseamnă Messi în acest moment pentru formaţia catalană.



"Cu două luni înainte de final, Barca se află acolo unde trebuie: în lupta pentru trofee  împinsă de la spate de ambiţia lui Messi, un fotbalist care se încăpăţînează să tragă echipa după el. Dar mai sînt şi alte echipe care au acelaşi obiectiv.



În momente ca acestea, în care nu îţi este permisă nici o greşeală, nici în campionat, nici în Europa, valoarea lui Messi e nepreţuită. Măreţia sa. Nu doar pentru hotărîrea lui de a trage echipa după el, de a pune umărul tocmai atunci cînd echipa are mai multă nevoie, ci şi pentru generozitatea care îl caracterizează, detaliul de a lăsa un coleg să transforme penalty-ul pe care îl obţinuse el, fiind conştient că avea nevoie să-şi recapete încrederea, un gest foarte apreciat în vestiar,  vorbeşte despre caracterul argentinianului.



Această dublă calitate a lui Messi, care merită un articol într-un număr viitor, întăreşte o echipă care are nevoie de toată concentrarea posbilă pentru această ultimă parte a sezonului. E nevoie de ea în campionat, pentru că cei de la Madrid nu fac daruri. Iar, dacă fac, cu atît mai rău pentru ei.  În Liga Campionilor e nevoie de ea pentru că mai sînt 4 meciuri de jucat pînă în finală, şi toate detaliile contează. În exact două luni, se vor şti cîştigătoarele. Pentru Barca, mai sînt, în total, 16 partide, iar echipa vrea maximum în cele două competiţii. E ceea ce i se cere unei mari echipe: nu să cîştige totul, ci, cu două luni înainte de final, să fie în cărţi pentru atingerea obiectivelor. Nu poate cîştiga totul, pentru că mai sînt şi altele, şi nu puţine, ca Barca.



În Anglia, sînt Manchester şi chiar Arsenal care vor aceleaşi lucruri ca şi formaţia blaugrana. În Germania, e Bayern. În Italia, e Interul. Iar în Franţa, sînt Girondins şi Lyon. Mai puţin CSKA Moscova, pentru care campionatul abia a început, 7 dintre cele 8 cele mai bune echipe din Europa au acelaşi obiectiv ca Barca. Iar trofeul Ligii Campionilor poate fi cîştigat doar de una.



Fiind anul Mondialului, calendarul este aglomerat la maximum. Pentru Barca e întoarcerea la normalitate: două meciuri într-o săptămînă. Pot să mă înşel, pentru că întotdeauna există şi posibilitatea asta, dar am senzaţia că, începînd de acum pînă cînd Barca va fi eliminată din Europa sau va ajunge în finală, vom vedea puţine forfaituri din cauza accidentărilor. Începe cea mai frumoasă parte a anului, fotbaliştii ştiu şi nimeni nu vrea să piardă această perioadă. Cu acest plus de concentrare şi motivare, oricare jucător se recuperează mai repede decît în mod normal.



Cînd au fost cele mai multe accidentări la Barca anul acesta? În perioada de după eliminarea din Cupă, în faţa Sevillei şi optimile Ligii Campionilor. Ciudat, nu?

Chiar în săptămînile mai puţin aglomerate, cînd aveau timp mai mult pentru a se antrena şi pentru a se recupera, pentru că aveau de jucat doar un meci pe săptămînă.

Explicaţiile? Nu mai departe de faptul că februarie e luna cea mai dificilă din calendar din mai multe motive. O pierdere de prospeţime care are multe de-a face cu o intensitate mai redusă sau o mai mare relaxare.



Cel mai bun mod de a merge mai departe în semifinale, iar mai apoi în finală e ca fiecare să-şi facă treaba. Au mai rămas 8 în cursă şi de acum nu mai sînt echipe mici. Şi adversarul îşi doreşte, ca şi tine să cîştige şi să meargă mai departe. Cartea cîştigătoare vine din capacitatea de a-ţi impune valoarea şi de a-ţi ascunde defectele. Iar asta trebuie să faci înainte celui care ţi-a fost deja sortit, Arsenal, nu în faţa celui care ar putea să-ţi fie adversar apoi, Inter"



sursa: elperiodico.com

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.