Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   DINAMO - CFR CLUJ, MIERCURI, 20:15, PROTV şi liveTEXT pe GSP.RO

Atac de criză pentru Dinamo contra CFR-ului

Florin Bratu, Bratu, Claudiu Niculescu, Niculescu, Dinamo

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  marți, 23 martie 2010

Claudiu Niculescu şi Florin Bratu vor juca din nou împreună, contra CFR-ului, după doi ani şi jumătate





Două nume iubite de fanii dinamovişti, Florin Bratu şi Claudiu Niculescu, au ajuns să fie soluţii de avarie înaintea meciului cu CFR Cluj, din semifinalele Cupei României Timişoreana, de miercuri, de la 20:30.



S-a ajuns la această situaţie deoarece primii 3 titulari în acest moment sînt indisponibili, Niculae şi Alexe accidentaţi, iar Andrei Cristea suspendat. Interesant este că Bratu, revenit după 17 luni de pauză din cauza unei accidentări grave, a bifat doar 32 de minute în acest sezon!



Cifrele lui Claudiu Niculescu sînt contradictorii. Nu a bifat nici un minut în ultimele 3 meciuri, cu CFR Cluj, Steaua şi Oţelul, şi are o medie de 41 de minute jucate în acest sezon, în toate competiţiile, şi 5 goluri marcate, trei în Liga I şi două în Cupa României. A fost providenţial cu Oţelul (1-0, în optimile Cupei), cu Rapid (1-1) şi cu Astra (1-1).



Vecini în vestiar

Atacanţi cu cărţi de vizită impresionante, Bratu şi Niculescu n-au format niciodată un duo consacrat. Cei doi au evoluat ultima oară împreună, într-un meci oficial, în decembrie 2007, cu Vaslui (1-2)! În turul ediţiei 2007-2008 au mai bifat împreună 15 meciuri, dar numai de 3 ori au fost integralişti. După aceea, Claudiu a fost plecat un an, la Duisburg şi la Omonia, iar Bratone a stat un an şi 5 luni accidentat. Ce-i leagă, mai nou, pe cei doi lideri? Faptul că sînt între primii trei căpitani ai echipei şi sînt vecini în vestiar!





"Indiferent cine îmbracă tricoul de titular trebuie să joace la două sute la sută din capacitate ca să ajungem în finală!"

Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo





17 minute au jucat Niculescu şi Bratu în tandem în turneul din Antalya, în cele 7 partide de verificare din Turcia



666 de minute au bifat împreună Bratu şi Niculescu din 2007 pînă în prezent pentru Dinamo





Probleme la mijloc

În defensivă, "cîinii" stau cel mai bine pentru meciul cu CFR: doar Dragoş Grigore e accidentat, în rest toţi apărătorii sînt apţi. De la mijloc în sus încep problemele. Zicu e cu moralul la pămînt, Adrian Cristea e certat de şefi, în aceste condiţii linia mediană putînd fi formată din Torje, D. Kone, N'Doye şi Boştină.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.