Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - CFR CLUJ, MIERCURI, 20:15, PROTV şi liveTEXT pe GSP.RO

S-a întors veselia la antrenamentele lui Dinamo

Articol de Ioana Mihalcea   —  marţi, 23 martie 2010

"Stallone", "Cristiano Ronaldo", "Maradona", "Baresi" şi "Mondenu'" sînt noile porecle din Ştefan cel Mare. Suporterii au făcut show la antrenament





Viaţa e roz în Ştefan cel Mare! Jucătorii zîmbesc, fanii vin la antrenamente şi-i încurajează pe fotbalişti, în speranţa că aceştia vor lua titlul şi vor ajunge în grupele Champions League. Vorba lui Ţălnar: "În vestiar este armonie şi prietenie, toţi se simt în largul lor! E o bucurie generală şi la antrenamente". Ieri, un grup de 20 de suporteri au asistat la recuperarea de pe arena secundă, "Florea Dumitrache".



"Mi-e frică de atîta fericire!"

Voioşi, fanii au venit cu un banner sugestiv: "Să fie veselie!". Au cîntat şi i-au făcut mari pe favoriţi. Printre scandări, care au stîrnit rîsetele jucătorilor: "Pulhac eşti Cristiano Ronaldo", "Adrian Cristea - Maradona", "Numai Claudiu, numai Claudiu / O dă la vinclu, o dă la vinclu!", "Cu Bratu, cu Bratu / Luăm campionatu'!", "Goian - Baresi", "Daminuţă - Mondenu'" şi "Dolha - Stallone". Nici N'Doye, care a împlinit duminică 32 de ani, n-a fost uitat, cîntîndu-i-se: "Happy Birthday, dear Osman!". Lapte şi miere după victoria cu Steaua, dar tot vorba lui Ţălnar: "Prea multă fericire e periculoasă! Este prea multă linişte, iar la Dinamo cînd e aşa, mi se face frică!".

Zicu: "Fotbal, nu scandal"

Zicu se abţine să le dea vreo replică şefilor care-l contestă: "Mă ţin de fotbal, nu de scandaluri. Eu sper să răspund pe teren celor care vorbesc despre mine. Nu pot vorbi acum de plecare, pentru că nu e perioadă de transferuri. Viaţa fotbalistului e imprevizibilă, sănătoşi să fim!". Bratu i-a luat apărareamijlocaşului: "Ianis e valoros, dar trece prin momente dificile. Dacă va fi susţinut, îşi va reveni. E cu moralul la pămînt, însă un meci bun şi-un gol îl vor fortifica psihic". "Să vedem dacă va face parte din lotul pentru partida cu CFR Cluj. Eu nu pot decît să-l pregătesc, restul depinde de el", a comentat Ţălnar.

Alt regulament după Steaua

Regulile sînt făcute pentru a fi încălcate la Dinamo! Deşi şefii au decis acum două săptămîni ca roş-albii să stea în cantonament în noaptea ce urmează după meci, de două etape regula nu se mai respectă. Jucătorii au plecat acasă şi după meciul cu Steaua, şi duminică, după succesul de la Galaţi. "Atît timp cît batem, n-are rost să mai mergem la Săftica. Am intrat într-o altă eră după victoria cu Steaua", spun jucătorii.



10.000 de euro de om Cupa


Borcea a venit ieri după-amiază în vestiarul "cîinilor", a vorbit cu Ţălnar şi a transmis jucătorilor că un succes în meciul de mîine va fi răsplătit consistent. Fiecare jucător va lua cîte 5.000 de euro dacă o elimină pe CFR şi va încasa încă pe atît dacă va cîştiga Cupa după 5 ani de pauză.



Ţălnar: "Avem avantaj psihologic"

Antrenorul dinamovist Cornel Ţălnar a declarat ieri: "Cred în băieţi, să fim atenţi să nu luăm gol cu clujenii. Avem un avantaj psihologic din campionat asupra lor, fiindcă le-am luat 4 puncte. Jucătorii mei au fost senzaţionali în prima repriză de la Galaţi, după care m-au ţinut în emoţii în partea secundă. Dar îi simt conectaţi la miza acestui sezon. Jucăm fotbal datorită pregătirii făcute în iarnă. Poţi să ai talent cu carul, dacă nu te antrenezi cum trebuie, degeaba!".





Noutăţi din Ştefan cel Mare


- Jucătorii cred că Dolha va face un meci mare şi că nu va avea probleme ca acum 10 zile, cînd a gafat la Cluj, în campionat. "N-are de ce să se gîndească la vreo revanşă, el să se concentreze pentru victorie", a zis Bratu.

- Ţălnar este mîndru: "Grădiniţa lui Dinamo a început să producă, s-a văzut în ultimele săptămîni. De exemplu, Scarlatache a jucat bine şi în dreapta, şi în centrul liniei defensive".

- Borcea a prins curaj: "Dacă nu vom avea accidentări sau suspendări pe final de campionat, luăm titlul!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.