EURO 2012

Polonia va cheltui 170 milioane de euro pentru a asigura securitatea la C.E. 2012

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Polonia va cheltui aproximativ 170 milioane de euro pentru a asigura securitatea la Campionatul European de fotbal din 2012, pe care îl va organiza în colaborare cu Ucraina, a informat AFP, preluată de Mediafax.

"Estimăm că pregătirile în domeniul securităţii, care includ investiţiile şi problemele organizatorice, vor costa peste 650 milioane de zloţi (aproximativ 170 milioane de euro)", a declarat responsabilul naţional cu securitatea la Euro 2012, Tadeusz Zygmunt, pentru cotidianul Dziennik Gazeta Prawna.

Cea mai mare parte a sumei va fi asigurată de bugetul de stat şi de oraşele gazdă ale competiţiei. Polonia se bazează, de asemenea, pe o co-finanţare din partea Uniunii Europene pentru suma de 55 milioane de zloţi.

Proiectele în acest domeniu vizează în principal securitatea pe stadioane şi în cantonamentele echipelor participante, dar şi în zonele urbane create pentru ca suporterii să poată urmări meciurile pe ecrane. O astfel de zonă va fi creată în centrul oraşului Varşovia, unde aproximativ 100.000 de suporteri vor putea urmări meciurile pe ecrane uriaşe.

La fel cum s-a întâmplat cu ocazia Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia, autorităţile poloneze intenţionează să reintroducă, pe perioada competiţiei, controalele la frontieră.

Euro 2012 se va desfăşura în patru oraşe poloneze, Varşovia, Wroclaw, Poznan şi Gdansk, şi patru oraşe din Ucraina, Doneţk, Kharkov, Lviv şi Kiev.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.