Cea mai bună baschetbalistă din România le dă un sfat fotbaliştilor » Shay Doron: "Faceţi poarta mai mare!"

Vedeta de la CSM Tîrgovişte are un mops, o chitară şi o licenţă în criminalistică





Ace, un mops de doi ani, vrea să apară în poză. "Nu e cel mai deştept cîine, dar e mai faimos decît mine. Toată lumea îl iubeşte pe aici!". Prin urmare, toată lumea îl hrăneşte. La cîteva mii de kilometri de casă, lumea lui Shay Doron constă într-un apartament cu pereţi albi, cu o chitară în colţ şi jucării pentru cîini pe podea. Stă în blocul clubului din Tîrgovişte şi nu iese decît pentru antrenamente, meciuri şi mici cumpărături.



A copilărit în Israel, s-a mutat în SUA cu familia. Părinţii s-au întors în Israel, cu afacerile, ea cutreieră lumea, cu echipele de baschet. La Tîrgovişte a ajuns în septembrie, "ca să cîştig FIBA Eurocup". Are 25 de ani şi, conform statisticilor, e cea mai valoroasă jucătoare din campionatul României. Şi cea mai bună la intercepţii din toată Europa.









- Cum ţi se pare viaţa în România?

- În America, totul e mare şi complicat. Aici totul e simplu, se desfăşoară mai încet. Şi mai este ceva diferit la voi: iarna.



- De ce?

- În Maryland, unde am stat, ninge la 20 de ani o dată. De exemplu, iarna trecută a fost zăpadă şi mă sunau prietenii, să-mi spună că a nins, iar eu le răspundeam: "Nu-mi spuneţi mie de zăpadă!". Zăpada aici era cam aşa (arată cu braţele împrejur).



- Să ştii că nu e totdeauna aşa!

- Ştiu, a fost norocul meu.



- Ce-ţi place şi ce nu-ţi place în România?

- Nu-mi place că sînt prea departe de familie. Şi că sînt prea departe de Bucureşti. Mă duc acolo o dată pe săptămînă, mă distrez, stau la hotel, merg la spa.



- Îţi place Bucureştiul, aşa aglomerat cum e?

- O dată pe săptămînă merge, dar atît. Nu-mi plac oraşele mari, n-aş trăi nici în Tel Aviv, nici la New York. Prea mulţi oameni, prea multe maşini, prea mult trafic. Îmi place să fiu aproape de centru, nu chiar în centru.





"Voi ştiţi engleză!"





- Ce alte lucruri îţi plac aici?

- Îmi place că lumea vorbeşte engleza. Orice român îţi spune chestia următoare: "Ştii, nu vorbesc foarte bine engleza!". Dar apoi discuţi o oră cu el. OK, o oră de conversaţie înseamnă că nu vorbeşte foarte bine engleza, dar vorbeşte destul de bine... Şi la radio melodiile sînt în engleză, mă simt mai în largul meu. În Turcia, nimeni nu ştia engleză. Pentru cel mai mărunt lucru, de pildă "Nu vreau sare în salată!", trebuia să rog pe cineva care ştie să ceară! 



- Ca mentalitate, cum ţi se par românii?

- Mai ales la tineri, nu văd nici o diferenţă. În America, vorbeşti deschis, nu trebuie să ascunzi nimic, nu trebuie să te temi de nimic. Eu nu-mi fac griji că sînt din Israel nici acolo, nici aici. Bărbaţii sînt macho şi aici, ca peste tot. Dar cred că tînăra generaţie nu e chiar aşa rea, comparînd-o cu restul.





"Scriu o carte pentru tonţi"





- Cînţi la chitară?

- Cînt, dar nu mă simt foarte motivată aici. Scriu şi cîntece, lucrez la o carte de bucate. Nu ştiu să gătesc, de asta scriu o carte, pentru tonţi ca mine, care nu se pricep. (Îl cheamă pe Ace, cîinele stă pe loc, fascinat de blitzuri. "Uite la el! Nici nu zici că e dresat!)



- E despre o bucătărie anume?

- Nu, va fi ceva în genul mîncarea de la mama de-acasă, de la bunica de-acasă. Colecţionez reţete de familie. Am înregistrări video cu mama mea gătind, mă uit la ele în timp ce gătesc, ca să văd exact ce culoare trebuie să aibă. Va fi chiar o carte de gătit "pentru tonţi". Am filmat-o pe mama, dar uneori am nevoie să o sun, să o întreb cîtă sare exact se pune. Iar ea îmi reproşează c-o sun numai cînd e vorba de mîncare.



- Ai vreun fel preferat?

- Să-l fac sau să-l mănînc? Sushi, dar nu pot să-l fac, aşa că m-am dus la restaurantele japoneze din Bucureşti, le-am luat la rînd, sînt vreo patru. De făcut, pot să fac supă, şniţel, pui la cuptor.



- Ceva românesc?

- Încă nu, dar vreau să învăţ să gătesc supă de perişoare. Am s-o pun pe mama să facă întîi şi o înregistrez pe casetă, apoi o să încerc şi eu. (Ace, dă-te la o parte!).



- Vrei s-o publici?

- E doar ca să mă amuz, să mai alung plictiseala, ca hobby. Prietenii mei deja au primit cîte o copie, la imprimantă. Le plac mîncărurile mamei şi ale bunicii şi vor să ştie cum se fac.



- Ţii vreo dietă pentru sportivi?

- Sînt norocoasă, nu trebuie să ţin regim, mă menţin uşor în formă. E adevărat că nici nu mănînc "junk food", am crescut mîncînd sănătos, aşa am fost obişnuită. Să nu mă înţelegi greşit, aş mînca un Big Mac, dar nu pot mînca aşa ceva în fiecare zi. De două ori pe săptămînă şi ar fi prea mult...





"A fost dur să pozez aşa"





- Ai fost operată la sîn, pentru nişte tumori benigne. Cum ai trecut prin asta?

- Aveam doar 19 ani cînd s-a întîmplat. A fost un şoc. Nici nu-mi dădea prin cap să merg la control. Mi se părea că n-are rost la vîrsta mea, făceam sport, nu mă puteam îmbolnăvi. A fost ca un apel de trezire.



- Care te-a trezit în ce sens?

- Am devenit mai atentă. E înspăimîntător să te gîndeşti, mai ales cînd eşti într-o echipă de fete, că una sau două din ele se vor îmbolnăvi. Cînd am terminat colegiul, mi-am vîndut la licitaţie toate obiectele de echipament. Am strîns 8.000 de dolari, pentru o asociaţie de luptă împotriva cancerului la sînt. După operaţie, am rămas cu două cicatrice. Am acceptat să le arăt într-o fotografie. A fost destul de dur pentru mine să pozez aşa, dar m-am gîndit că e important s-o fac, pentru celelalte femei. Am ezitat cîteva secunde, apoi mi-am dat tricoul jos.





"Fotbalul? Ce plictiseală!"





- Ce planuri ai după ce se încheie contractul cu Tîrgovişte?

- O să plec acasă, la Tel Aviv, să mă odihnesc, să stau, pur şi simplu. În vacanţa de vară o să fac turul Americii şi o să mă opresc undeva la plajă, la mare.



- Crezi că sînt şanse ca baschetul să fie şi în România la fel de popular ca în SUA?

- Cred că sportul din America nu se compară cu sportul din nici o ţară europeană. Americanii sînt foarte interesaţi de sport, orice fel de sport: baschet, baseball, fotbal american, soccer. Le place să aplaude şi să strige, nu contează disciplina. Nu se compară cu atmosfera de la meciurile din Europa. Doar la Tîrgovişte am găsit ceva asemănător. La meciurile din FIBA Eurocup, sala a fost plină, toată lumea stătea nemişcată, te puteai auzi gîndind. (O, nu, Ace, ai luat cea mai enervantă jucărie!)



- Te uiţi la fotbal?

- Nu ştiu nimic despre fotbal, nu mă interesează fotbalul, nu cunosc nici un nume de jucător. Cred că e aşa de plictisitor! Durează 90 de minute şi se termină 0-0. Hai să fim serioşi! 0-0? Faceţi poarta mai mare! Chiar nu înţeleg fotbalul. Şi nici nu ştiu să joc. Dacă m-aţi vedea jucînd fotbal, aţi spune că nu am talent pentru nici un sport. Tenisul îmi place, mai joc din cînd în cînd.



- Mai vrei să te faci agent FBI sau CIA, după ce-ţi închei cariera?

- Sigur că da, am licenţă în criminalistică. Vreau să fiu un agent de teren, îmi place acţiunea. Dar nu cred că-l voi lua pe Ace în misiuni.



(Nici un cîine nu a fost hrănit în timpul interviului ;))





"Americanii încearcă din răsputeri să nu facă diferenţe, uneori încearcă prea mult, să fie corecţi în orice. Dar e mai bine să exagerezi decît să te resemnezi"



"Face parte din meserie să călătoresc mult. Partea cea mai bună e că joc baschet. Acum sînt în România, înainte am fost în Turcia, cine ştie unde voi fi sezonul următor!"





SHAY DORON



Data şi locul naşterii: 1 aprilie 1985, Ramat Hasharon (Israel)

Echipe: University of Maryland (2002-2006), New York Liberty (2007, în WNBA), Elizur Ramle (2007-2008, Israel), Beşiktaş Istanbul (2008/2009, Turcia), MCM Municipal Tîrgovişte (2009)

Palmares: campioană universitară în SUA (2006), nominalizată de FIBA la titlul de cea mai bună jucătoare din Europa în 2009