RUGBY. Pentru spectacol
Reprezentativa României va întîlni azi, de la ora 14:00, pe Stadionul "Arcul de Trimf", "naţionala" Spaniei, în ultimul meci din Cupa Europeană a Naţiunilor. "Stejarii" nu mai au emoţii în privinţa calificării la barajul pentru Cupa Mondială, avînd asigurat locul 3, indiferent de rezultatul cu ibericii. Românii vor însă să cîştige şi să facă spectacol, cu gîndul la meciul cu Tunisia, de la baraj. Antrenorul Serge Lairle va folosi o echipă schimbată faţă de ultimele întîlniri, dînd posibilitatea să joace şi rugbyştilor care nu au prins echipa pînă acum, precum Vlaicu, Carpo, Macovei sau Lucaci. Partida va fi în direct pe TVR 2.
VOLEI. Campioanele învinse
După ce iniţial au ameninţat că nu vor merge la Bacău, la primul turneu din play-off, campioanele de la Metal Galaţi au ajuns în cele din urmă ieri, cu o oră înaintea meciului cu Ştiinţa. Echipa antrenată de sîrbul Zoran Terzici a pierdut însă surprinzător, 1-3, cu echipa gazdă. În celălalt meci din grupa 1-4, Dinamo Bucureşti a învins-o cu 3-0 pe Tomis Constanţa. Azi, în turneul feminin, sînt programate partidele Ştiinţa Bacău-Tomis Constanţa (ora 14:00) şi Metal Galaţi-Dinamo (ora 16:30).
BASCHET. Finală Tîrgovişte-Satu Mare
În finala Cupei României la feminin se vor lupta MCM Tîrgovişte şi CSM Satu Mare, cele două echipe obţinînd ieri victoria în semifinalele Final Four. Campioana naţională şi deţinătoarea trofeului s-a impus categoric în faţa formaţiei Olimpia Bucureşti, cu 111-42, iar CSM Satu Mare a reuşit să o învingă pe LMK Sf. Gheorghe cu 83-76. Finala este programată azi, la ora 17:00, după disputarea finalei mici (ora 15:00). Ambele meciuri vor avea loc la Arena de Baschet Bucureşti.
Sporturi • Altele • FLASH
Vezi ultimele noutăţi din sport!
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 27 martie 2010
{{text}}