Campionate

AS Roma s-a apropiat la un punct de Inter! » The Normal One

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

La a şasea trentativă, Ranieri a cîştigat duelul tactic cu Mourinho la mijlocul terenului, Roma profitînd de nervii, oboseala şi ghinionul liderului


"Bătrînelul care pînă la 70 de ani nu a cîştigat decît o amărîtă de cupă", caracterizarea îi aparţine lui Mourinho, a dinamitat lupta pentru titlu. Concediat deloc elegant de Juventus pentru a-i face loc lui Ferrara, Claudio Ranieri a pus un pariu nebunesc cu Roma şi nimeni nu l-a băgat în seamă. I-a luat pe "giallorossi" de pe ultimul loc, cu zestre zero!, şi a refăcut piesă cu piesă un puzzle bulversat de Spalletti.  Vezi cum îl alintă Mourinho pe Chivu! (video)

Seria pozitivă fantastică din ultimele 21 de etape l-a propulsat peste Milan şi peste Juventus, rivalele ce trebuiau să distrugă dictatura lui Inter. Triumful din derbyul de sîmbătă (2-1) l-a adus acum la doar un punct de Mourinho.

"Normalul" Ranieri, care între altele a dus-o pe Cagliari din C în A, i-a predat o lecţie bătrînească "Specialului". Planul tactic perfect i-a permis să cîştige mijlocul. Asta pentru că la Inter nu a funcţionat decît Sneijder. Ceilalţi trei, Zanetti, Stankovici şi Cambiasso, au fost nervoşi, neinspiraţi şi vlăguiţi în raport cu cvartetul roman, în care au strălucit De Rossi şi Pizarro.

Unul cu golul de 1-0, profitînd de gafa lui Julio Cesar, celălalt acoperind tot terenul. Sigur, şi norocul a jucat rol un important. Julio Sergio a fost salvat de 3 ori de barele porţii, dar să nu uităm că, în echilibrul balanţei, Milito a egalat dintr-o fază cu 3 interişti în ofsaid!


"Am slăbit zece kilograme la bara pe care Diego Milito a lovit-o în prelungirile meciului"
Francesco Totti, căpitan Roma

"Am învins un Inter stratosferic. Acum începe un frumos joc psihologic şi bara din final poate fi un semnal"
Claudio Ranieri, antrenor Roma


"Chivu merita roşu"
Numărul 77 nu i-a mai purtat noroc lui Chivu. Revenit miercuri, în meciul cu Livorno, şi folosit 77 de minute după 77 de zile de la operaţia la cap, căpitanul "naţionalei" a intrat în locul lui Cambiasso. Exact în minutul 77, puţin după ce Toni făcuse 2-1. Şi nu s-a remarcat decît prin intrarea dură cu crampoanele pe coapsa lui Toni. "Trebuia eliminat", a comentat "Gazzetta dello Sport" (nota 5), explicînd că "galbenul" dat de Morganti a fost o pedeapsă prea uşoară. Cristi are însă circumstanţe atenuante: "Românul a fost provocat. S-au găsit cîţiva jucători ai Romei ce au strigat să dea mingile la el, că şi aşa nu poate lovi cu capul".


13 puncte a recuperat Roma faţă de Inter în ultimele 21 de etape, obţinînd 15 victorii şi 6 remize

6 ani şi 20 de zile trecuseră de la ultimul succes reuşit în campionat de Roma contra lui Inter


ULTIMELE 8 ETAPE

1. INTER 63p
AS Roma (d) 1-2
Bologna (a)
Fiorentina (d)
Juventus (a)
Atalanta (a)
Lazio (d)
Chievo (a)
Siena (d)

2. AS ROMA 62p
Inter (a) 2-1
Bari (d)
Atalanta (a)
Lazio (d)
Sampdoria (a)
Parma (d)
Cagliari (a)
Chievo (d)

3. AC MILAN 59p
Lazio (a) ?
Cagliari (d)
Catania (a)
Sampdoria (d)
Palermo (d)
Fiorentina (a)
Genoa (d)
Juventus (a)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.