Fotbal   •   Liga 1   •   UNIREA URZICENI - DINAMO 4-4

Doar 2.000 de spectatori au asistat la partida de la Urziceni » Speriaţi de ploaie

Articol de Eduard Apostol, George Şeitan   —  luni, 29 martie 2010

Doar 2.000 de spectatori au asistat aseară la derby-ul din Bărăgan, dintre aceştia 400 fiind dinamovişti





Spre deosebire de meciul din primăvara trecută, cînd s-a decis titlul de campioană a României, aseară atmosfera nu a mai fost deloc incendiară. Speriaţi de ploaie, microbiştii nu s-au îngrămădit să vadă partida de ieri. Doar 2.000 de spectatori s-au aflat în tribunele stadionului "Tineretului", din Urziceni.



Dacă în sezonul precedent dinamoviştii au făcut tot posibilul pentru a reuşi să găsească locuri în tribune, acum au fost doar 400 de "cîini". Unirea le pusese la dispoziţie doar 315 locuri, însă fanii alb-roşii au reuşit să-şi procure tichete suplimentare, folosindu-se de prieteni din Urziceni, deoarece ialomiţenii au împărţit bilete doar pe bază de buletin!



Borcea: "Ploaia e cu noi"

Vremea nu l-a speriat şi pe Cristi Borcea. Prezent la meci, preşedintele executiv al lui Dinamo era foarte încrezător înaintea partidei, fiind sigur că echipa sa va cîştiga: "Batem cu 3-1, niciodată nu am pierdut pe ploaie, deci nu se va întîmpla nici acum!".





8.000 de spectatori au asistat sezonul trecut, în etapa a 32-a, la partida Unirea - Dinamo (1-0)





Dănilescu, la spital

Directorul sportiv al lui Dinamo, Tică Dănilescu, nu a putut asista la partida de aseară. Oficialul dinamovist se află internat la Spitalul Municipal din Bucureşti, după ce a acuzat dureri stomacale ieri dimineaţă. "A mîncat peşte şi apoi i s-a făcut rău. Nu este însă nimic grav, îşi va reveni repede", au declarat surse din cadrul clubului Dinamo pentru gsp.ro.



Torje, iertat de "galben"

În minutul 19, Gabriel Torje a făcut o greşeală copilărească, prinzînd mingea în mînă chiar în faţa arbitrului asistent, Octavian Şovre. Ialomiţenii, în frunte cu managerul Mihai Stoica, au cerut ca mijlocaşul lui Dinamo să fie avertizat. Totuşi, "centralul" Marius Avram l-a iertat, însă nu şi Cornel Ţălnar, care şi-a certat elevul: "Băi, eşti nebun? Ce naiba faci?". Torje a replicat: "Mingea ar fi ieşit afară, nu mi-am dat seama că se află încă în teren". (Eduard Apostol)



Cristea, gol pentru Ţălnar

Atacantul Andrei Cristea i-a dedicat reuşita sa lui Cornel Ţălnar. Vîrful lui Dinamo a marcat pentru 2-1 cu un şut puternic de la 16 metri, apoi a alergat spre antrenor arătînd cu degetul spre acesta. Ţălnar i-a mulţumit şi şi-a îmbrăţişat elevul. (Eduard Apostol)



Bruno, ca Bănel

Antrenorul Unirii Urziceni, Ronny Levy, a rămas cu gura căscată cînd a văzut autogolul marcat de Bruno Fernandes în poarta lui Daniel Tudor. Fundaşul ialomiţean a înscris în propria poartă, după o fază trasă la indigo cu cea din partida Real Madrid - Steaua, cînd Bănel l-a executat pe Cernea. Levy a rămas şocat, privind în gol şi nevenindu-i să creadă, însă s-a abţinut să-i facă reproşuri lui Fernandes. (Eduard Apostol)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.