International   •   Liga Campionilor   •   BAYERN - MANCHESTER 2-1

Remake 2010 » Rooney a înscris în ambele porţi

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 31 martie 2010

Bayern a murit o repriză, dar a înviat în a doua şi a întors roata norocului pe care nu l-a avut la finala Ligii din 1999. A învins-o la fel pe United, cea care-i sufla Liga în 1999 în ultimele secunde, şi visează acum la semifinale.



United porneşte contondent. La prima fază fixă, Nani e trîntit în colţ de Demichelis. Tot portughezul execută şi argentinianul face flotări în careu, privindu-l pe Rooney cum scutură plasa. Thanks, Martin! Şi bate aerul cu mănuşile-i negre talisman, la care nu renunţă nici la 15 grade! Acelaşi mascat cu coadă e vrăjit şi de slalomul lui Nani, dar se opune bara! Apoi îşi recapătă pulsul la şutul lui Ribery, prins de Van der Sar. Fără Robben, nădejdea stă în francez. Bavarezii insistă, bombardîndu-l pe bunicul olandez. Degeaba. Dincolo, Wayne nu poate fi exorcizat. Dar şi Butt are mănuşile norocoase, ţinînd-o pe Bayern în viaţă la pauză.



Pentru calificare trebuia mai mult şi "nemţii" accelerează. Altintop şi Van Bommel îl iau iar la ţintă pe Van der Sar, magnet pentru toate baloanele. Ferguson nu acceptă să fie însă dominat şi schimbă tactica, mutînd cu Valencia şi Berbatov. Van Gaal răspunde tot ofensiv, cu Gomez. Golul pică tot din fază fixă. Acelaşi Rooney are atingerea decisivă, dar e la locul nepotrivit, deviind din zid lovitura liberă marca Ribery: 1-1! Remiza nu-i convine lui United. Numai că norocul s-a terminat la finala din 1999. Bara îl ajută din nou pe Butt la "capul" lui Vidici. Van Gaal forţează şi cu Gomez, care ratează lovitura letală, singur cu Van der Sar! Nu-l imită însă şi Olici. Croatul nu mai iartă. 2-1 şi United termină şchioapă, ca şi Rooney.



Rooney a ieşit într-un picior!

Alex Ferguson a primit o dublă lovitură în prelungiri. A pierdut şi meciul în minutul 92 şi l-ar putea pierde pe Rooney pentru returul de pe "Old Trafford"! Wayne s-a lovit serios la glezna dreaptă şi e suspect de entorsă. Cu tot efortul medicilor lui United, atacantul englez n-a mai putut să calce deloc, a renunţat şi la gheată, părăsind terenul ţopăind într-un picior.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.