Stranieri

UPDATE / Avocaţii lui Mutu: "Adrian nu e deloc fericit, nu-şi poate imagina ca cineva să stea un an pentru o pastilă!"

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

UPDATE 19:39 / "Nu au fost comunicate încă motivaţiile, dar ideea pe care mi-am făcut-o este că nu există cerere de recidivă, în caz contrar ar fi fost parametrii diferiţi. Cred că a fost tratat cu mare severitate, deoarece în situaţia în care nu se vorbeşte de recidivă a existat o neglijenţă puternică. Este foarte probabil că nu se poate ajunge la mai mult de un an de suspendare.

Scopul nostru este de a lupta pentru o reducere a sancţiunii şi eliminarea variantei recidivei este un lucru pozitiv pentru noi. Am vorbit cu Adrian şi nu era deloc fericit, pentru că nimeni nu-şi poate imagina să stea un an pentru o pastilă de genul acesta", a precizat avocatul italian Paolo Rodella, pentru Radio Blu, informează Mediafax.


Un alt avocat al internaţionalul român, Nino D'Avirro, a menţionat, pentru Radio Toscana, că un lucru important este faptul că a fost exclusă posibilitatea recidivei în cazul Mutu, însă consideră cererea de sancţiune cam drastică: "Una dintre bătăliile noastre în acest caz a fost de a exclude problema recidivei, pentru că altfel jucătorul ar fi avut parametri de pedeapsă mai mari decât cererea înaintată astăzi (n.r. - miercuri). Codul WADA este cel ce contează, iar poziţia noastră a fost luată în considerare dacă nu a fost considerat ilicit incidentul lui Mutu la Chelsea. Această cerere de suspendare pentru un an este un fel de recidivă deghizată, deoarece se vorbeşte despre neglijenţă specială din partea lui Mutu, astfel că eu nu înţeleg această atitudine a procurorului CONI şi mi se pare contradictorie poziţia lor. Prin aprilie vom ajunge la epilogul acestei situaţii. Rămânem optimişti şi credem în poziţiile noastre".

16:41 / Mai devreme decît anunţa presa italiană, adică după Paşte, forul din cadrul CONI a anunţat astăzi decizia în cazul atacantului român. În comunicatul oficial postat pe site-ul Comitetului Olimpic Naţional Italian, "Oficiul Procuraturii Antidoping a cerut trimiterea la judecata Tribunalului Naţional Antidoping a lui Adrian Mutu, jucător la Fiorentina, pentru că a violat articolul 2.1 din codul WADA".

CONI face referire la "testarea pozitivă la sibutramină survenită la finalul a două partide, Fiorentina - Bari, jucată la Florenţa pe 10 ianuarie, şi Fiorentina - Lazio din 20 ianuarie. Şi, în consecinţă, recomandă aplicarea unei suspendări de un an, în conformitate cu articolul 10.4 din codul WADA".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.