Federer eliminat
Tenis. Liderul mondial a pierdut devreme, în "optimi", pe tabloul turneului de Masters 1000 de la Miami, fiind scos marţi noapte din cursă de cehul Tomas Berdych, cu 6-4, 6-7 (3), 7-6 (6). Roger Federer a avut o minge de meci în tie-break-ul decisivului, chiar pe propriul serviciu, dar nu a valorificat-o. Berdych reuşeşte a doua victorie din carieră în faţa elveţianului, însă prima după o serie de opt înfrîngeri. Meciul a durat două ore şi 51 de minute.
Ajutor pentru campioni
Iniţiativă. Fostele campioane olimpice la canotaj Valeria Răcilă van Groningen, Veronica Cochelea şi Doina Ignat organizează joi o masă tradiţională de Paşte şi o donaţie de alimente pentru foşti sportivi şi antrenori care nu beneficiază de renta viageră. Printre invitaţi se numără fostul antrenor de handbal Nicolae Nedef, boxerii Vasile Tiţă şi Ion Monea, fostul secretar general al FR Gimnastică, Toma Prădatu, fostul antrenor de kaiac Traian Nădăşan şi fosta jucătoare de tenis de masă Geta Pitică.
Dulgheru în turul doi
Tenis. Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 1, s-a calificat în turul doi al challengerului de la Monzon (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari. Dulgheru a învins-o în două seturi, 6-0, 6-2, pe Lourdes Dominguez-Lino (Spa) şi va juca în faza următoare cu Valerie Tetrault (Canada).
Mobitelco e prima
Baschet. Universitatea Mobitelco Cluj a învins marţi cu 97-77 (58-36) pe CS Otopeni, într-un meci restanţă din etapa a 22-a a Diviziei A. Clujenii au urcat pe primul loc în clasament cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, avînd 53 de puncte, cu unul mai mult decît Gaz Metan Mediaş şi CSU Ploieşti.
Bonusuri pentru campioane
Handbal. Cîştigătoarele titlurilor, atît la feminin, cît şi la masculin, vor primi bonusuri de cîte 20.000 de euro din drepturile de televizare. FRH a anunţat că fiecare echipă din prima ligă va primi la finalul sezonului cîte 3.000 de euro. Primele cinci locuri vor primi însă bonusuri: 20.000 de euro campioanele, 15.000 de euro vicecampioanele, 10.000 de euro formaţiile de pe locurile 3 şi 5.000 de euro locurile trei şi patru. S-a hotărît, de asemenea, ca din viitorul sezon, după o pauză de trei ani, să se reia Cupa României la feminin.
Vrea egal la Gyor
Handbal. Preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a declarat că pentru semifinalista Ligii Campionilor cel mai bun rezultat în prima manşă ar fi egalul în deplasarea de la Gyor. "Cred că egalul e mai bun decît o victorie care te adoarme. În finala trecută a Ligii Campionilor, Gyor a cîştigat în Danemarca, la două goluri, dar a pierdut trofeul în Ungaria, după o înfrîngere la trei goluri! Toată lumea zice că sîntem favoriţi, pentru că jucăm returul la Vîlcea. Este un avantaj, dar numai în condiţiile în care prima manşă o terminăm bine", a spus Gavrilescu.
Vine acasă
Box. Protagonistul galei "invincibilii 5", Ionuţ Ion, alis JoJo Dan, va sosi azi în ţară în vederea meciului cu brazilianul Andre Marcos Do Nascimento, din 10 aprilie, în care îşi va apăra titlul WBC Continental America la categoria superuşoară. Ionuţ Ion are toate şansele ca în toamnă, tot în România, să mai susţină un meci pentru a deveni challenger la una dintre centurile importante.
Sporturi • Altele • FLASH
Vezi ultimele noutăţi din sport!
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 01 aprilie 2010
{{text}}