Liga Campionilor

Fabregas şi-a spulberat visul de a juca pe Camp Nou cu Arsenal

Articol de Ioana Mihalcea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cu un minut înainte de pauză, Fabregas l-a faultat pe mijlocaşul Barcelonei, Sergio Busquets, şi a fost avertizat de arbitrul Massimo Busacca cu un cartonaş galben. Mijlocaşul londonezilor a rămas pentru un moment cu privirea în gol, dînd impresia că se resimte după duelul cu fotbalistul catalan.

Peste cîteva secunde s-a lămurit însă motivul pentru care Fabregas a fost atît de afectat: din cauza acestui cartonaş. Visul său de a juca pe Camp Nou nu se va realiza, fiind suspendat pentru partida retur, programată pe 6 aprilie la Barcelona.

La finalul reprizei, Cesc i-a cerut lămuriri arbitrului Busacca pentru avertismentul pe care elveţianul i l-a acordat, fiind extrem de supărat că nu va putea juca în meciul următor.

Fabregas s-a născut în Catalunya şi este un produs al academiei de fotbal blau-grana. S-a transferat la 16 ani în Anglia, la Arsenal, iar în ultima vreme a fost dat ca transfer sigur, din vară, la echipa antrenată de Pep Guardiola.

Deşi nu s-a refăcut total după partida cu Birmingham, 1-1, din weekend, căpitanul lui Arsenal a ţinut neapărat să intre titular în această seară în manşa tur a sferturilor de finală, împotriva fostei sale echipe.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.