International   •   Liga Campionilor   •   ARSENAL - FC BARCELONA 2-2

Wenger: "Toată echipa mea a fost incredibilă, avem şanse la calificare!"

Articol de Cristina Negrilă   —  joi, 01 aprilie 2010

Tehnicianul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger, laudă revenirea elevilor săi, după ce au fost conduşi cu 0-2 de Barcelona.



"Trebuie să spun, în primul rînd, că am jucat contra unei mari echipe, care a dominat începutul de meci şi pot spune că am avut noroc. Am avut ocazii şi nu le-am lăsat prea multe spaţii. Dacă nu eşti puternic din punct de vedere mental, poţi pierde cu 0-5", a spus Wenger, făcînd aluzie la faptul că echipa sa a reuşit să revină după ce a fost condusă cu 2-0.



Întrebat dacă regretă că l-a folosit pe căpitanul Cesc Fabregas,  care s-a accidentat destul de grav, tehnicianul formaţiei engleze a spus: "Nu ştiu, întotdeauna e dificil să iei astfel de decizii, dar în cele din urmă trebuie să ai încredere în cum se simte jucătorul şi în echipa medicală, toate au arătat că Cesc era bun de joc. El a arătat că este foarte puternic din punct de vedere mental după ce a primit cartonaşul galben, care îl scotea din cărţi pentru retur, fiind suspendat.



Toată echipa a fost incredibilă în acest meci, pentru că au continuat să pună presiune în faţa unui adversar de clasă şi sînt convins că avem şanse la calificare"



Barcelona a făcut un meci mare, e o echipă foarte bună, sînt campionii Europei. Parţial, superioritatea lor a venit pe startul nostru slab şi pe faptul că le-am lăsat spaţii mari de acţiune.

Cred că eliminarea lui Puyol a fost o măsură cam dură, nu am fost foarte sigur că a fost penalty", a spus Wenger.



Goalkeeperul lui Arsenal, Manuel Almunia, recunoaşte că se aştepta să fie pus la grea încercare de ofensiva Barcelonei, dar a fost o seara mult mai grea decît şi-a imaginat.



"Mă aşteptam să am o noapte destul de grea, dar cred că a fost mai mult decît atît. Am păcătuit lăsînd Barcelona să joace prea mult balonul şi dacă faci asta, îţi creezi dificultăţi. În a doua parte a jocului ne-am dat seama că le putem ţine piept dacă jucăm la intensitate mai mare. Dacă le vom da mingea în retur, sîntem morţi. Va fi un retur destul de interesant"



Căpitanul lui Arsenal, Cesc Fabregas, laudă jocul Barcelonei, dar şi pe cel al echipei sale: "Egalul e bun pentru noi, pentru că la 0-2 eram terminaţi. Dar, cu mult curaj şi atacînd, am reuşit două goluri. Ştiam că va fi foarte complicat, era de aşteptat că ne vor domina, au jucători mari şi trebuie să ne scoatem pălăria în faţa Barcei.

Walcott ne-a redat speranţa, a fost foarte rapid şi le-a creat multe probleme adversarilor, cu el în teren am avut mai multe spaţii. Barca a pierdut doi fotbalişti importanţi pentru retur. Vom vedea ce va fi, chiar dacă e destul de complicat".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.