International   •   Liga Campionilor   •   ARSENAL - BARCELONA 2-2

Ipoteză-şoc: Fabregas a jucat din primul minut cu Barca cu piciorul rupt!

Articol de Ioana Mihalcea   —  vineri, 02 aprilie 2010

Ziarul The Sun înaintează azi o ipoteză-şoc conform căreia mijlocaşul lui Arsenal, Cesc Fabregas, nu s-ar fi accidentat la penalty-ul comis de Puyol, ci ar fi fost deja accidentat dinainte de meciul cu Barcelona, 2-2 miercuri seară în sferturile Ligii Campionilor.



Arsene Wenger a decis cu doar cîteva minute înainte de meci să-l folosească pe starul catalan, care se lovise la partida cu Birmingham, sîmbătă. "Este o informaţie că piciorul lui Cesc era deja rupt cînd a intrat pe teren cu Barca. Este o accidentare în exact acelaşi loc ca la Birmingham. O altă variantă ar fi că osul era deja fisurat, iar cînd jucătorul a fost faultat de Puyol, s-a mărit fisura", spune o sursă citată de ziarul britanic.



Arsene Wenger vrea să afle acum de la stafful medical al lui Arsenal dacă Fabregas a făcut un RMN şi o radiografie înaint de primi OK-ul să joace cu Barca.



Cesc a suferit o fisură a tibiei drepte şi va pierde restul sezonului, fiind însă şanse mari ca el să se refacă pînă la începerea Campionatului Mondial.



Arsenal are şi alte probleme: Arshavin stă trei săptămîni din cauza unei accidentări la gambă, iar Gallas va pierde probabil şi el tot restul sezonului, din acelaşi motiv. Ambii s-au accidentat la partida cu Barcelona de miercuri seară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.