Deoarece nu se mai pregăteşte cum trebuie, mijlocaşul Realului s-a accidentat de 4 ori din februarie încoace
Nu există la Real Madrid jucător care să fi avut atît de multe probleme medicale în ultima lună şi jumătate ca Guti. Din 12 februarie încoace, mijlocaşul spaniol s-a accidentat de nu mai puţin de patru ori. Prima dată a suferit o entorsă la gleznă. A urmat o pubalgie, apoi o întindere musculară cu hematom, iar acum are dureri mari la spate. Nici măcar nu s-a putut pregăti.
"A devenit neglijent"
Seria interminabilă de necazuri i-a pus pe gînduri pe oficialii madrileni. Ce se întîmplă cu Guti? Aceasta a fost întrebarea pusă antrenorului Manuel Pellegrini. "Nu ştiu", a răspuns chilianul, dar "cert este că, de la o vreme, nu se mai antrenează cum trebuie. I-a cam dispărut din chef".
O explicaţie mai exactă au aflat-o din rubricile mondene. Guti are o relaţie cu Noelia Lopez. Jucătorul de 33 de ani a cunoscut-o pe cîştigătoarea concursului "Supermodel 2007" la începutul lui februarie. Coincidenţă, la scurt timp, au apărut necazurile, iar el "a devenit neglijent", cum l-a caracterizat Pellegrini.
"Trezeşte-te!"
Şefii din "Bernabeu" au făcut rapid legătura. Convinşi că frumoasa brunetă (24 de ani) din Sevilla l-a acaparat şi îi distrage atenţia, cei doi fiind văzuţi des în restaurante şi discoteci, ei au stat de vorbă cu Guti. I-au atras atenţia că viaţa privată nu ar trebui să i-o influenţeze pe cea sportivă, aşa cum se întîmplă, pretinzîndu-i să se trezească şi să se implice mai mult în pregătiri. Jucătorul a promis că va încerca să se schimbe.
"Dacă nu mă distrez acum, atunci cînd? Nu pot să aştept 60 de ani ca să ies în discotecă. Ar fi ridicol"
GUTI
"Sînt foarte deschis dragostei. Îmi place să cunosc cît mai multe fete şi să ieşim împreună"
GUTI
Are doi copii
Guti duce o viaţă libertină mai ales după ce a divorţat de Arancha de Benito, prezentatoare TV. Cei doi au fost căsătoriţi din 1999 pînă anul trecut, cînd au căzut de comun acord să se separe. Împreună au doi copii: Zaira (8 ani) şi Aitor (7 ani). Recent, Guti a zis: "Cu Arancha continuu să am o relaţie fantastică, doar e mama copiilor mei. Fiecare îşi vede însă de viaţa sa. Eu nu vreau să fiu îngrădit de nimic şi de nimeni". Ultima afirmaţie poate fi o explicaţie a despărţirii lor. De atunci, mijlocaşul spaniol a avut mai multe legături.
Guti a fost căsătorit cu Arancha de Benito, prezentatoare TV, între 1999 şi 2009, cînd au divorţat: "Nu vreau să fiu îngrădit de nimic şi de nimeni". Ei au doi copii, Zaira (8 ani) şi Aitor (7 ani)
International • Campionate • REAL MADRID
Guti şi-a pierdut cheful de antrenamente » Distras de un Supermodel
Guti, Real Madrid
Articol de Constantin Popescu — sâmbătă, 03 aprilie 2010
{{text}}