Eric Abidal nu se lasă impresionat de viteza lui Theo Walcott, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lui Arsenal Londra, în meciul tur din sferturile Ligii Campionilor, contra Barcelonei, scor 2-2. Internaţionalul francez e convins că Walcott nu va reuşi să "spargă" defensiva catalană în meciul retur.
"Fotbalul e un sport în care trebuie să joci mingea. Pentru Walcott poate e foarte bine că aleargă 100 de metri în mai puţin de 10 secunde, dar important e să ajungă la poartă. Îl aşteptăm aici, pe Camp Nou, şi vom vedea ce ştie cu mingea, să vedem dacă poate trece de patru apărători... ceva ce contra Barcei nu e posibil", a avertizat Abidal.
Jucătorul de 30 de ani a revenit după problemele fizice pe care le-a avut şi a fost folosit ca fundaş stînga în meciul de campionat de pe teren propriu, contra lui Athletic Bilbao, scor 4-1.
Abidal a declarat că nu se uită la meciurile adversarelor, întrebat fiind ce părere are despre partida dintre Racing Santander şi Real Madrid: "Nu mă voi uita la meci, niciodată nu urmăresc partidele rivalelor.
Înainte de meciul cu Real îl avem pe cel cu Arsenal şi ar fi mult mai bine dacă am merge pe Bernabeu din postura de echipă calificată în semifinalele Ligii Campionilor. Sînt de acord cu Guardiola că meciul cu englezii e mult mai important decît cel cu madrilenii. Dacă pierdem pe Bernabeu, mai rămîn meciuri de jucat şi ne batem încă la titlu, dar dacă greşim în faţa Arsenalului rămînem în afara celei mai importante competiţii europene", a spus Abidal, conform marca.com.
International • Campionate • FC BARCELONA - ARSENAL, MARŢI, ORA 21:45
Abidal: "Îl aşteptăm pe Walcott pe Camp Nou să vedem ce ştie cu mingea"
Articol de Cristina Negrilă — duminică, 04 aprilie 2010
{{text}}