International   •   Campionate   •   LANSARE

Pique: "Colegii au făcut presiuni mari asupra mea să nu public cartea asta":D

Articol de Cristina Negrilă   —  miercuri, 07 aprilie 2010

La o zi după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, fundaşul central al Barcelonei Gerard Pique şi-a lansat cartea "Călătorie tur-retur", în care povesteşte momentele importante din viaţa sa de fotbalist, dar şi din cea personală. Pique dezvăluie emoţiile pe care le-a trăit pe parcursul carierei sale de pînă acum. Alături de apărătorul catalan, la lansare, s-au aflat familia, prietenii şi toţi colegii de la Barca.



Pique a explicat cum i-a venit ideea să scrie o carte: "Totul a început ca o joacă, scriam ce-mi trecea prin cap. Apoi, le-am arătat părinţilor mei ce am scris şi le-a plăcut. Nu este o carte autobiografică", a ţinut să menţioneze fotbalistul de 23 de ani.



Pique i-a ales pe Gaby Milito şi pe Carles Puyol să scrie prologul cărţii. "Gaby a fost ca un profesor pentru mine în perioada în care am jucat la real Zaragoza, iar Puyol are acelaşi rol la Barcelona. Pentru asta i-am ales şi pentru faptul că joacă pe acelaşi post ca şi mine", a mărturisit fundaşul.



Pique a glumit cînd a fost întrebat dacă se gîndeşte să mai scrie o altă carte în viitorul apropiat: "Poate peste cîţiva ani. Sînt epuizat, colegii au făcut presiuni mari asupra mea pentru ca aceasă carte să nu fie publicată", a declarat Pique distrîndu-se copios.



O parte din cîştigurile pe care le va avea cartea vor fi destinate în scopuri caritabile.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.