Sporturi   •   Altele   •   FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 aprilie 2010

Hănescu, în "sferturi"

TENIS. Victor Hănescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Casablanca, turneu dotat cu premii în valoare de 450,000 de euro. Românul l-a învins în optimi pe finlandezul Jarkko Nieminen, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-2. Hănescu va juca în următorul meci contra cîştigătorului din partida Richard Gasquet (Franţa) şi Andrei Golubev (Kazakhstan). Pentru accederea în "sferturi", tenismenul va primi 45 de puncte ATP şi 11,740 de euro.



Halep, peste Cîrstea

TENIS. Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Marbella, fiind primul sfert de finală într-un turneu WTA. Halep a trecut în "optimi" de Sorana Cîrstea, după o partidă care s-a încheiat cu scorul de 6-4, 7-6 (4). Următoarea adversară a Simonei Halep va fi învingătoarea din meciul Flavia Pennetta  din talia (cap de serie trei) şi Laura Pous Tio din Spania.



O nouă federaţie

INIŢIATIVĂ.Pasionaţii sportului columbofil au înfiinţat Federaţia Română a Sportului Columbofil (F.R.S.C.), al cărei preşedinte este Cezar Sinca, în timp ce preşedintele onorific este Ivan Patzaichin. Scopul principal al federaţiei este acela de a organiza competiţii puternice la nivel naţional şi internaţional, dar şi afilierea  pînă în 2011 la Federaţia Internaţională de specialitate. "Ne-am propus să creăm şi în România un campionat puternic, după modelul Europei de Vest. Creşterea porumbeilor sportivi are tradiţie în ţară, primele curse fiind organizate în anii '30.", a declarat Sinca.



Încep Internaţionalele!

GIMANSTICĂ. Azi debutează la Bucureşti Campionatele Internaţionale ale României. Conscursul are loc în sala Polivalentă de la ora 14:30 şI 18:00, azi disputîndu-se calificările. Competiţia, care reprezintă o ultimă verificare înaintea Campionatelor Europene, continuă sîmbătă şi duminică. Intrarea este liberă.



Cu 23 la drum

HOCHEI PE GHEAŢĂ. Lotul României care va participa la Campionatele Mondiale din Estonia, Divizia a II-a, grupa B, este compus din 23 de jucători, dintre care 3 portari, 8 fundaşi şi 12 atacanţi. Cei mai mulţi provin de la campioana României, Sport Club Miercurea Ciuc, 13, urmată de Fenestela Braşov, 6. Vicecampioana Steaua are trei reprezentanţi. România intră în competiţie pe 10 aprilie, în compania Chinei. Din grupa B mai fac parte Noua Zeelandă, Estonia, Israel şi Islanda.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.