Cel mai spectaculos duel fotbalistic din lume găseşte granzii Spaniei la egalitate de puncte, 77. O victorie în "El Clasico" ar decide titlul
Pînă la finala Ligii din 22 mai, "Santiago Bernabeu" găzduieşte alt meci de o importanţă majoră. Pe renumita arenă din capitala Spaniei se dispută nu mai puţin celebrul Real Madrid - FC Barcelona, un "magnet" pentru aproape un sfert din populaţia lumii, dornică să vadă live cel mai spectaculos El Clasico din lume.
Cotidianul "Marca" l-a botezat "Meciul mileniului". Uşor de intuit de ce. Pe teren se vor înfrunta cei mai buni jucători ai lumii din ultimii doi ani, Cristiano Ronaldo, respectiv Messi, cărora li se adaugă alţii care s-au aflat în cursa pentru asemenea trofee. Casillas pe de o parte, Xavi, Iniesta, Puyol şi Henry de cealaltă.
Repetiţie după 58 de ani
Nu doar vedetele atrag, ci şi situaţia celor două mari rivale. Real şi Barca merg cap la cap. După 30 de etape au cîte 77 de puncte şi nu sînt despărţite la şefie decît de avansul minim al madrilenilor la golaveraj. Pe locul 3, Valencia se află mult în urmă.
Un asemena traseu similar nu a mai avut loc de la duelul lor din sezonul 1951-1952! Catalanii au cîştigat atunci cu 4-2 şi au cucerit titlul, unul dintre cele 5 trofee ale anului.
Madrileni favorizaţi
Diferenţe intervin la situaţia fizică a echipelor. Real nu mai are decît grija campionatului şi este mai odihnită. Automat, un avantaj important. Implicată şi în Champions League, unde a jucat marţi cu Arsenal, Barcelona poate fi afectată de solicitările în plus. Guardiola le-a dat liber joi elevilor săi special ca ei să se destindă.
Madrilenii mai au un avantaj: sînt mai tineri. Media de vîrstă a lotului "blanco" este de 25,9 ani, iar cea a efectivului "blaugrana" este de 26,6 ani.
968 de minute a avut Barca posesia mingii în Primera, fiind lider la acest capitol; Real e pe doi, cu 799 de minute
20 de etape a fost FC Barcelona lider în actuala Primera, Real fiind de 9 ori, iar Getafe o dată
CINE VA FI MAI BUN?
Confruntarea serii va fi între Cristiano Ronaldo şi Messi, ultimele două "Baloane de Aur"
Pe "Bernabeu" vor avea loc şi dueluri particulare. Cel mai aşteptat va fi, de departe, cel dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi. Principalele arme ofensive ale celor două formaţii, portughezul şi argentinianul trăiesc de aproape doi ani o rivalitate crîncenă. Primul (atunci la Manchester United) a cîştigat "Balonul de Aur" şi "FIFA World Player" în 2008, celălalt în 2009. Indiferent cine a triumfat însă, discuţia care-i mai bun a rămas vie, cu atît mai mult diseară, cînd ei se vor afla faţă în faţă. În tur, cîştigat de FC Barcelona cu 1-0 (gol Ibrahimovici), amîndoi au dezamăgit deoarece au fost bine marcaţi. Aceeaşi problemă e pusă şi acum: cum vor fi frînaţi?
CUM VA FI BLOCAT RONALDO. Pep Guardiola a anunţat că nu va desemna pe cineva special care să-l ţină în frîu pe Cristiano, fiindcă "astfel am pierde un om care ne-ar dezechilibra sistemul". Portughezul va fi marcat în zonă, urmînd să fie luat în primire de cel mai apropiat jucător catalan.
CUM VA FI BLOCAT MESSI. Pellegrini e tentat să-i facă marcaj la sînge lui Lionel, socotind că "un paznic permanent îl va incomoda pe argentinian". Rolul i-ar reveni lui Arbeloa, dar şi Sergio Ramos poate fi o soluţie. La antrenamente, pe post de Messi a fost folosit Juan Carlos, vitezistul echipei secunde.
INDISPONIBILI
Marii absenţi: Kaka şi Ibrahimovici
Real nu va putea conta diseară pe Kaka, iar Barcelona pe Ibrahimovici. Amîndoi sînt accidentaţi. Brazilianul are o contractură musculară şi a spus că "atîta vreme cît încă resimt dureri nu sînt dispus să risc". Ibrahimovici, la rîndu-i, s-a ales cu o microfisură la gleznă la încălzirea dinaintea meciului cu Athletic Bilbao (3 aprilie).
ARBITRU
Toţi dau în Mejuto Gonzalez
Ziarele apropiate celor două cluburi, Marca, respectiv Sport, susţin fiecare că Mejuto Gonzalez e arbitrul de casă al celuilalt. Cei mai vehemenţi sînt catalanii: "Gonzalez e un talisman pentru Real. Ultima oară a pierdut cu el la centru secolul trecut: 0-1 cu Celta în noiembrie '99. De atunci, Madridul a fost condus de Mejuto de 22 de ori. Bilanţ: 18 victorii, 4 remize. Barca a cîştigat doar jumătate din partidele arbitrate de acesta".
SECURITATE
Stadion blindat
"Şocul" de pe Santiago Bernabeu e considerat "de risc maxim". Stadionul va fi înţesat de la primele ore ale dimineţii de azi de poliţie cu cîini, dintre care cinci special antrenaţi pentru detectarea explozibililor, trupe de jandarmi, genişti, sanitari. Întreaga zonă va fi survolată de elicoptere.
REMEMBER
Anul trecut a fost 2-6!
Ultimul El Clasico jucat pe Bernabeu (2 mai 2009) s-a terminat cu un dezastru pentru galactici: 2-6! Golurile Realului au fost marcate de Higuain şi de Sergio Ramos, iar pentru catalani au punctat Henry (2), Messi (2), Puyol şi Pique. Statistica arată însă clar că Barca n-a cîştigat niciodată la Madrid două sezoane la rînd!
TV
Duplex Madrid - Bucureşti
Între orele 19:00 şi 21:00, postul care transmite meciul în direct de la 23:00, DigiSport, organizează un duplex Bucureşti - Madrid. Sînt invitaţi Hagi, Gică Popescu, Stelea, Gică Craioveanu şi Ilie Dumitrescu. Comentariul va fi asigurat, ca şi în tur, de pe stadion de Andrei Niculescu, şeful secţiei "Fotbal Internaţional" la Gazeta Sporturilor, şi de Bogdan Socol. La El Clasico sînt acreditaţi 600 de ziarişti, iar meciul e preluat de 29 de televiziuni.
Duel şi la pariuri
Conform bursei pariurilor, cel mai probabil scor e 1-1, cu o cotă de 7.50 la Sportingbet. Pentru cel puţin 3 goluri cota e 1.50 la Bet-at-home, iar o victorie a Barcelonei cu gol marcat de Messi aduce un cîştig de 3,5 ori mai mare decît suma pariată la Gamebookers. Marile vedete ale celor două rivale, Cr. Ronaldo şi Messi, au cote egale la Bwin pentru marcarea unui gol, 2.15. Alte pariuri de la Bwin: un cartonaş galben pentru Ronaldo, cota 2.95, Messi joacă tot meciul, cota 1.15, Messi marchează din lovitură liberă, cota 11.00, Barcelona înscrie primul gol, cota 2.00. (Dan Bâra)
International • Campionate • REAL MADRID - BARCELONA, SÎMBĂTĂ, 23:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Diseară se joacă EL CLASICO Real Madrid - Barcelona! Toate drumurile duc pe "Bernabeu"!
Santiago Bernabeu
Articol de Andrei Niculescu, Daniel Nanu — sâmbătă, 10 aprilie 2010
{{text}}