Stranieri

Presa italiană: "Chivu a fost ridiculizat de Santana!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Site-ul blitzquotidiano.it a scris că fundaşul român Cristian Chivu a fost ridiculizat de Mario Santana în partida pe care echipa sa, Internazionale Milano, a terminat-o la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia AC Fiorentina, în etapa a 33-a a campionatului Italiei.

Sursa citată i-a acordat nota 5 internaţionalului român. "Partidă negativă din partea jucătorului român. Chivu a fost ridiculizat de Santana", a scris blitzquotidiano.it, citat de Mediafax.

Site-ul goal.com şi agenţia Datasport l-au notat cu 5,5 pe Chivu. "Românul a ieşit după prima repriză. El nu este în formă maximă şi a greşit mult în defensivă. Partea stângă, acolo unde Chivu a evoluat în prima repriză, a fost foarte bine folosită de Fiorentina", a scris goal.com.

"Introdus pe teren în ultimul moment, după accidentarea lui Stankovici, românul s-a dovedit a nu fi pregătit mental şi a greşit la golul marcat de Keirrison", a notat Datasport.

Site-ul newnotizie.it şi cotidianul Il Sussidiario i-au acordat nota 4,5 jucătorului român. "Chivu a avut o prestaţie execrabilă fiind mai mereu pus în dificultate de Santana şi Comotto", a scris newnotizie.it.

"De pe partea unde a jucat Chivu au apărut cele mai periculoase acţiuni ale Fiorentinei şi primul gol al meciului marcat de Keirrison. Schimbarea sa la pauză a fost justă", a notat Il Sussidiario.

Fundaşul român Cristian Chivu a fost titular şi a evoluat în prima repriză, fiind schimbat cu Balotelli, în partida pe care echipa sa, Internazionale Milano, a terminat-o la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia AC Fiorentina, în etapa a 33-a din Serie A. Chivu a primit un cartonaş galben în minutul 38 şi va fi suspendat pentru următoarea etapă, atunci când Inter va întâlni Juventus Torino.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.