Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cîrţu, a declarat, după înfrângerea echipei sale, scor 1-0, la Mediaş, că un rezultat de egalitate ar fi fost mai just.
"A fost un meci foarte important pentru ambele echipe, un meci care a plăcut, datorită dramatismului. Golul a fost norocos, dar şi asta face parte din jocul de fotbal. Mi se pare totuşi nedrept acest scor, mai just era un egal. Dar aşa e la fotbal, te alegi cu ce ţi se dă, nu cu ce vrei. Am mizat pe Ghindeanu, să vină de pe linia a doua, dar m-a dezamagit şi i-am spus că de luni se va prezenta la echipa a doua.
Au rămas opt jocuri şi tot mai puţine puncte, dar cred că, dacă o să avem atitudinea din repriza a doua, ne putem salva. Şansele sunt mici, dar o să ne luptăm. Felicit echipa Gaz Metan pentru victorie, cred că este aproape salvată", a spus Cîrţu.
Mediafax
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}