Vasile Turcu spune că ar agrea să investească la Arad, dar numai dacă UTA va ajunge în Liga I şi autorităţile locale îl vor susţine
Aradul s-ar putea îmbogăţi din vară cu un patron potent financiar, iar UTA, echipă de tradiţie în fotbalul românesc, ar putea visa frumos în noul sezon. Vasile Turcu e dispus să finanţeze "Bătrîna doamnă", însă pune cîteva condiţii.
"Să fie clar, niciodată nu voi investi la o echipă de liga secundă! Eu vreau să mă implic la un club unde pot face performanţă. Aradul este un club de mare tradiţie, dar dacă nu găsesc un partener, iar autorităţile locale nu se implică sau simt că nu sînt dorit, nu mă bag. Momentan sînt în stand-by, aştept să trag linie la Dinamo, să-mi închei conturile acolo. Stau să mă răcoresc, iar din vară voi lua o decizie", spune fostul vicepreşedinte dinamovist.
Turcu nu exclude însă să ajungă şi la altă echipă de Liga I: "Discuţii vor fi pînă în vară cu mai multe cluburi, sînt mulţi care îşi doresc un partener dispus să investească. Eu am o strategie şi un plan pe termen lung, doresc să creez o echipă competitivă, nu una care să se bată să scepe de la retrogradare".
135 de milioane de euro este averea lui Vasile Turcu, conform Top 300 Capital
INBOX
- Mijlocaşul Marius Mitu (33 de ani) a reuşit un eurogol în victoria arădenilor de la Mioveni (3-0). El a expediat, în minutul 35, o torpilă din lovitură liberă de la 35 de metri, care s-a oprit în plasa laterală.
- Chiar dacă U s-a impus la Silvania, antrenorul Cristian Dulca nu este mulţumit. "Am făcut un joc destul de slab, cu multe greşeli, dar pînă la urmă e important rezultatul. Trebuie să ne îmbunătăţim jocul pentru a promova", a spus Dulca.
Fotbal • Liga 2 • DACIA MIOVENI - UTA ARAD 0-3
Turcu pune condiţii pentru a investi la Arad: "Promovaţi şi vin!"
Articol de Cătălin Gheorghiu — luni, 12 aprilie 2010
{{text}}