Diverse

Citeşte editorialul emoţionant al lui Ovidiu Ioaniţoaia despre tragedia Poloniei » Popor de învingători

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 12 aprilie 2010

În tinereţe, ca student la Polonistică şi apoi ca licenţiat, am petrecut lungi perioade în mijlocul poporului ce trece acum, după prăbuşirea avionului preşedintelui Lech Kaczynski, printr-o cumplită tragedie. Fireşte, am legat atunci, mai ales la Varşovia şi la Cracovia, numeroase amiciţii, dintre care unele s-au prelungit pînă azi.

Din păcate, în lipsa exerciţiului, am cam uitat limba pe care o vorbeam cîndva aproape la fel de bine ca şi româna. Mă descurc din ce în ce mai anevoie, dar amintirile mi-au rămas şi mi-e greu, chiar imposibil, să mă desfac de ele. Mă vor însoţi toată viaţa.

Am avut privilegiul de a descoperi la el acasă un neam mîndru, cu bărbaţi puternici şi cu femei frumoase, mai reţin şi acum versuri din poeziile lui Mickiewicz şi fragmente din cîntecele lui Lazuka, la modă prin anii '80. "Pieniedzy nie mam, ale honor mam", "Bani n-am, dar am onoare", aşa sună un proverb polonez pe care îl reproduc deoarece mi se pare că exprimă fidel modul deschis şi demn în care gîndesc locuitorii unei ţări care a fost de mai multe ori ştearsă de pe harta Europei, înghiţită de hulpavii ei vecini.

Dacă Polonia a izbutit să supravieţuiască mereu, învingînd toate momentele dificile din zbuciumata ei istorie, nu mă îndoiesc că-l va depăşi şi pe acesta. Mînat de o asemenea convingere, le transmit vechilor mei prieteni şi necunoscuţilor de-acolo întreaga mea compasiune, urîndu-le Wszystkiego Najlepszego! Fiţi cum vă ştiu, fiţi voi înşivă, fiţi tari!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.