Eliminarea din sferturile de finală ale Europa League nu a fost singurul moment nefericit al săptămînii pentru Valencia. "Liliecii" au pierdut cu 3-2 în deplasarea de la Mallorca, iar nervii elevilor lui Unai Emery au cedat.
Schimbat în minutul 75 al confruntării, argentinianul Ever Banega a avut o reacţie neobişnuită la adresa propriului antrenor, pe care l-a îmbrîncit în momentul în care acesta i-a întins mîna. Recunoscut drept un tip recalcitrant, Banega şi-a cerut scuze după meci, însă este de aşteptat să fie aspru sancţionat de conducerea clubului de pe Mestalla în urma incidentului.
"Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întîmplat, mă aflam într-un moment în care nu am mai gîndit aşa cum ar fi trebuit. Vreau să-mi cer scuze tuturor, de la colegi, pînă la antrenori şi conducători. Nu voi mai comite o asemenea eroare, sînt conştient că ceea ce am făcut e grav", a încercat să se disculpe Banega.
International • Campionate • VALENCIA
Banega l-a îmbrîncit pe antrenorul Valenciei cînd a fost înlocuit!
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 12 aprilie 2010
{{text}}