Campionate

Pele: “Messi nu va fi o legendă decît dacă va marca 1.000 de goluri ca mine!”

Articol de George Ştucan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Brazilianul Pele îl tachinează pe Lionel Messi, despre care multă lume afirmă că ar fi cel mai bun fotbalist din istorie.


Cele 1.280 de goluri înscrise în 1.363 de jocuri disputate în carieră îi dau dreptul lui Pele să se considere cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. Pe baza acestui statut, brazilianul şi-a permis să intre în dezbaterea lansată în ultima perioadă: “E Messi cel mai bun fotbalist al lumii?”.


“Mereu lumea încearcă să compare pe cineva cu Pele. Dar eu glumesc cu prietenii mei argentinieni şi le spun că mai întîi ei trebuie să-l aleagă pe cel mai bun fotbalist din istoria Argentinei. Apoi, după ce unul dintre ei înscrie 1.000 de goluri, am putea sta de vorbă”, a declarat Pele.


Cu 133 de goluri în cariera de profesionist (dintre care 40 doar în acest sezon), Messi mai are pînă să cîştige încrederea totală a lui Pele: “Joacă foarte bine pentru Barcelona, dar încă nu şi-a arătat talentul la naţionala Argentinei. Poate va cîştiga Campionatul Mondial. Să aşteptăm şi să vedem”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.