Baschet

Carmen Tocală:”Suntem în negocieri cu Jim Harrick”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a declarat că se află în discuţii cu antrenorul american Jim Harrick pentru a prelua naţionala de baschet masculin.

România va juca în luna august meciurile tur din grupa B care contează pentru premilinariile CE din 2011 (Divizia B), urmînd ca în 2011 să se desfăşoare manşele retur.

"Suntem în discuţii avansate cu antrenorul american Jim Harrick, dar încă nu avem un răspuns oficial, pe care sperăm să îl obţinem săptămîna viitoare. Este un antrenor cu un CV impresionant şi ar fi o mare bucurie să îl avem pe banca tehnică", a declarat preşedintele FR Baschet, preluat de mediafax.

Jim Harrick (71 de ani) a antrenat timp de 23 de sezoane la mai multe echipe universitare americane, Pepperdine University, UCLA, University of Rhode Island şi University of Georgia. Între anii 2003-2006 a fost scouter pentru echipa din NBA, Denver Nuggets, iar în 2006-2007 a antrenat echipa Bakersfield Jam, din NBA Development League. Jim Harrick a fost recompensat de mai multe ori cu titlul de "Antrenorul anului", la diferite niveluri în NCAA.

În preliminariile Campionatului European din 2011 (Divizia B), naţionala tricoloră va evolua în grupa B, alături de echipele Suediei, Albaniei, Azerbaidjan şi Belarus.

Programul meciurilor tur ale naţionalei României în grupa B:
11 august - România-Suedia
14 august - Albania-România
17 august - România-Azerbaidjan
21 august - Belarus-România

foto: ajc.com/sports/

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.