Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - STEAUA, DUMINICĂ, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Dilema lui Stoichiţă pentru derby-ul cu Rapid » Tătăruşanu sau Zapata?

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  miercuri, 14 aprilie 2010

Tehnicianul Stelei nu ştie pe cine să titularizeze între buturi după ce Tătăruşanu a greşit din nou în ultima etapă, cu Poli Iaşi

Vezi rezumatul meciului Steaua - Poli Iaşi 2-1! (video)





Stoichiţă a rezolvat două probleme importante în meciul cu Poli Iaşi, de luni seară, dar s-a ales cu o alta pentru derby-ul cu Rapid, programat duminică seara, în Giuleşti. A cîştigat meciul şi se menţine în plasa liderului CFR şi şi-a ispăşit ultima etapă de suspendare, dar nu ştie cu cine va începe primul "11" împotriva giuleştenilor.



Zapata sau Tătăruşanu între buturi? Aceasta e întrebarea la care "Lippi" nu ştie încă răspunsul. Semnul de întrebare a apărut după ce primul a luat un gol parabil în debutul întîlnirii cu Poli Iaşi. Păun l-a învins cu un şut de la aproape 40 de metri, imediat Stoichiţă punîndu-şi mîinile în cap.



Este al doilea meci consecutiv în care Stoichiţă este nemulţumit de prestaţia lui Tătăruşanu, antrenorul imputîndu-i şi golul încasat la Bistriţa de la Moraes, însă atunci, ca şi cu Poli, echipa a cîştigat. Cum însă urmează un meci crucial, Stoichiţă e tentat să meargă pe mîna lui Zapata, mizînd pe experienţa columbianului, mai în vîrstă cu 7 ani decît colegul său.





A făcut mereu rocada

Stoichiţă şi-a penalizat portarii extrem de des în actualul sezon. Pe Zapata l-a scos după ce a comis două gafe, iar pe Tătăruşanu l-a trimis pe banca de rezerve imediat cum a făcut o eroare. În actualul retur, în cele 10 etape, de 3 ori a apărat Zapata şi de 7 ori Tătăruşanu.





"Am luat un gol absolut stupid cu Poli Iaşi. O să revăd faza, să-mi dau seama dacă a greşit Tătăruşanu, dar, oricum, e inadmisibil să primeşti un asemenea gol"

Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua





CINE A GAFAT MAI MULT?







56 la sută dintre meciurile Stelei din acest sezon, adică 23 din 41, s-au terminat cu minimum un gol încasat de către roş-albaştri



2 milioane de euro au costat Zapata şi Tătăruşanu, primul fiind adus din Columbia pentru o jumătate de milion, în vara lui 2007, iar cel de-al doilea de la Bistriţa în vara trecută



81 de meciuri are în Liga I Zapata, faţă de doar 56 de partide bifate de Tătăruşanu, acesta din urmă debutînd pe prima scenă mai repede cu 3 luni faţă de columbian

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.