Sporturi   •   Altele   •   CE DE LUPTE

Ştefan Gheorghiţă, bronz la CE de lupte

stefan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 aprilie 2010

Sportivul Ştefan Gheorghiţă a cîştigat medalia de bronz la lupte libere, categoria 84 de kilograme, la Campionatele Europene de la Baku. 

Ştefan Gheorghiţă a debutat cu victorie în optimi, în faţa israelianului Sergei Koleşnicov, după care în sferturi l-a învins pe turcul Serdar Boke. În semifinale, Gheorghiţă a cedat în faţa azerului Sharif Sharifov, intrînd în recalificări. Luptătorul român l-a învins pe macedoneanul Dejan Bogdanov, în lupta pentru medalia de bronz.

La categoria 55 de kilograme, Andrei Dukov a avut un parcurs asemănător, dar fără a urca pe podium. Luptătorul român a fost la un pas de medalia de bronz, dar a cedat în recalificări în faţa germanului Marcel Ewald, ocupînd locul cinci. 

La categoria 66 de kilograme, tot la lupte libere, Yan Ceaban a fost eliminat în optimi de ucrainianul Andriy Stadnik. 


Ceilalţi sportivi din delegaţia României care vor mai intra în competiţie sunt: 

Lupte libere - Mugur George (cat. 60 kg), Marius Atofanei (74 kg). 

Lupte libere feminin: Cristina Croitoru (48 kg), Estera Dobre (51 kg), Ana Maria Pavăl (55 kg), Andreea Simon (59 kg) , Roxana Iancolovici (72 kg) 

Lupte greco-romane: Virgil Munteanu şi Claudiu Gavrilă (55 kg), Eusebiu Diaconu (60 kg), Ion Panait (66 kg), Ione Puşcaşu (74 kg), Alin Alexuc (96 kg).

sursa: mediafax

foto: stefangheorghita.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.