CM 2010

Englezii se mută la cort înainte de startul Mondialului

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Jucătorii lui Capello vor dormi în "corturi de altitudine" pentru a se obişnui cu atmosfera rarefiată de la Rustenburg, situat la 1.500 de metri altitudine. 56 de zile mai sînt pînă la startul Mondialului 2010

Englezii îşi iau toate măsurile posibile pentru a nu avea surprize la Mondialul din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). Una dintre principalele griji ale selecţionerului Fabio Capello, de pildă, e ca jucătorii să se acomodeze din timp cu atmosfera rarefiată care-i aşteaptă în cantonamentul de la Rustenburg, situat la 1500 de metri deasupra nivelului mării. Aşa că posibilii selecţionabili au fost testaţi de către Centrul de Altitudine din Londra, iar cei la care s-au înregistrat reacţii adverse vor primi acasă aşa numitele "corturi de altitudine".

Conectate la un generator de aer rarefiat, setat în prealabil, acestea creează exact atmosfera de la altitudinea dorită.  Efectul benefic e că se stimulează producerea globulelor roşii, responsabile cu transportul oxigenului către muşchi, şi se împiedică astfel instalarea oboselii. Englezii vor dormi în corturile respective cîte opt pînă la zece ore pe zi vreme de trei-patru săptămîni!

4.340 de euro costă un generator de aer rarefiat şi cortul aferent

Cu mască, pe bicicletă
Testul care a decis cine are nevoie de cort s-a făcut de către specialiştii Centrului de Altitudine din Londra la cantonamentul "naţionalei" Angliei de la Hertfordshire. Terry, Rooney şi ceilalţi au dat din pedale la o bicicletă ergometrică, purtînd o mască legată la un aparat ce a redus treptat cantitatea de oxigen din aerul furnizat. Reacţia organismului, a inimii în special, la diferitele altitudini simulate a dat verdictul.

La Beckham a avut efect
David Beckham a apelat şi el la un astfel de cort înaintea Mondialului din 2002. Internaţionalul englez suferise o fractură de metatarsian şi dorea o recuperare cît mai rapidă pentru a fi apt de joc la startul turneului final. A mers! Cum? Tratamentul a mărit abilitatea oganismului de a concentra oxigenul din aerul respirat către zona afectată, ajutînd la regenerarea mai rapidă a leziunilor.

Cu bătaie lungă
La prima vedere, efortul pe care-l fac insularii pare exagerat. În faza grupelor, spre exemplu, ei joacă doar un meci la altitudine, cu SUA, la Rustenburg. Cele cu Algeria şi cu Slovenia sînt programate la Cape Town, respectiv Port Elizabeth, oraşe situate la nivelul mării. Dar Anglia ţinteşte departe şi, în consecinţă, a trebuit să ia în calcul faptul că alte 5 stadioane ale Mondialului sînt situate la peste 1.000 de metri altitudine.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.