Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   CFR CLUJ - DINAMO 2-1 (în tur 1-1)

SEZON RATAT! » Dinamo a încheiat socotelile cu actuala stagiune

Articol de Dan Brie   —  joi, 15 aprilie 2010

Clujul a punctat de două ori în 10, a doua oară printr-un călcîi fabulos reuşit de Traore, şi îşi depune candidatura la un nou trofeu



La cum se mişcă "vişiniii" în campionat şi după acel 1-1 din tur, "cîinii" puteau fi favoriţi aseară, la Cluj, doar înrolîndu-l pe Messi. Un mic 0-0 îi era suficient trupei lui Mandorlini pentru a ajunge în finala de la Iaşi. În schimb, "Ţînţarul" părea să aibă nevoie de o bazooka. Sau de autostivuitorul lui Borcea. :) "Ne batem ca disperaţii", l-a asigurat Cristi Munteanu.



Barajul Babicu'

Două trasoare, parafate E. Dică (2) şi G. Mureşan (6), l-au încercat pe Babicu', înainte ca Dinamo să-şi umfle muşchii. Singur pe 12 metri, Molinero a şutat alături (7)! A replicat Culio, printr-o boltă din careu, agăţată de Munteanu (12), după care acelaşi portar a scos greu, de la rădăcina barei, ghiuleaua lui E. Dică (13). Apoi şi bomba lui N. Dică (24)!



Se juca încins, nebuneşte, liderul din Liga I căuta  incisiv golul, Dinamo pîndea contra norocoasă. Niculae, "cap" la o palmă "peste", a făcut tribuna să tremure (25). "Cîinii", scăpaţi din bombardament, începeau să urce. Moţi, tot cu capul, a trimis aiurea din trei metri (36).



Cu pistoalele pe masă

Dinamo era în joc, dar avea nevoie de gol pentru calificare. Edimar l-a tăvălit pe Kone, punîndu-i o talpă pe genunchi, şi-a fost eliminat (47). CFR era forţată să intre la cutie, terenul se înclina spre partea în vişiniu. Dincolo, însă, a rămas spaţiu. Traore a deviat spre N. Dică, iar ex-stelistul l-a executat sec pe Munteanu, 1-0 (51)!



Clujul reuşea în 10 ceea ce nu putuse în 11, dar Dinamo ataca în valuri, cu furie. A. Cristea a avut penalty, dar "Brad Pitt" i-a dat "galben" pentru similare (60)! "Locomotiva" gîfîia, însă accelera periculos pe contre. Moţi l-a oprit în ultima clipă pe Traore (66), iar mingea lui Culio a trecut la două degete de bara lui Munteanu (68).



Pe ardeleni avea să-i coste. "Prinţul" a tras de la 20 de metri, Nuno Claro a respins prost, în bară, Leonardo a respins prea scurt, iar celălalt Cristea a trimis în plasă, 1-1 (75). Dar nu se terminase! Culio a centrat de pe stînga şi Traore, cu călcîiul, a înscris fabulos (78), 2-1! Dinamo a forţat cu toate liniile pe final, baricada lui Mandorlini a rezistat. Clujul e în finală şi vrea să o cîştige pentru a treia oară consecutiv!



Gazdele au jucat cu un singur vîrf, Nei nici rezervă!

Andrea Mandorlini a pregătit o partitură specială pentru returul semifinalei. Antrenorul italian şi-a aşezat echipa în sistemul 4-1-4-1, cu Traore vîrf împins. În lipsa lui Cadu, suspendat, în centrul apărării au evoluat Piccolo şi Alcantara. Brazilianul Nei, eroul clujenilor la Iaşi, a fost lăsat în afara lotului!



N'Doye s-a împăcat cu Niculae

Mijlocaşul senegalez încearcă să-şi reapropie coechipierii. Ieri, înainte de meci, N'Doye s-a întreţinut preţ de 20 de minute cu Marius Niculae, căpitanul lui Dinamo. Cei doi au fost "arbitraţi" de Andrei Cristea, care s-a retras mai devreme la vestiar, după inspectarea gazonului. Niculae a fost preluat de argentinienii Culio şi Peralta, în timp ce N'Doye a schimbat cîteva cuvinte cu brazilienii Nei, Alcantara şi Leonardo. Cele două echipe au făcut o poză de grup, cu cîteva secunde înainte de primul fluier al lui Alexandru Tudor.



Au scandat numele Universităţii

Aproximativ 250 de fani ai "cîinilor roşii" au fost aseară în sectorul rezervat galeriei oaspeţilor. Printre ei şi fani ai rivalei lui CFR, Universitatea Cluj. Înainte de startul meciului, dinamoviştii au scandat minute în şir numele echipei "studenţilor" primind, în replică, fluierăturile spectatorilor de la tribuna a II-a. "Indiferent de rezultate, sîntem «cîini pînă la moarte»", a fost mesajul de susţinere al simpatizanţilor lui Dinamo. Cîţiva ultraşi ai gazdelor au replicat cu un banner la tribuna I: "Borcea autostivuitorul!". :)



Bătuţi de jandarmi

Suporterii dinamovişti au creat din nou panică pe stadionul din Gruia. Un grup de 20 de suporteri au încercat să-şi părăsească sectorul şi să intre peste locul ocupat de galeria gazdelor. Imediat, au intervenit forţele de ordine, care i-au alergat pe ultraşi şi i-au bătut cu bastoanele, cîţiva dintre ei fiind scoşi din stadion şi duşi la secţia de poliţie.



Primul gol pentru CFR


Nicolae Dică a deschis scorul în minutul 51, după o pasă extraordinară a lui Traore. A fost prima reuşită pentru ex-stelist în tricoul vişiniilor şi o adevărată gură de oxigen. Fanii lui CFR l-au contestat constant pe "decar" pentru faptul că ar frîna jocul.



Penalty la Andrei Cristea!

În minutul 60, Andrei Cristea a pătruns în careul clujenilor, a încercat să dribleze, însă Alcantara i-a dat peste genunchi (foto). Atacantul dinamovist a căzut imediat, însă Alexandru Tudor i-a acordat cartonaş galben pentru simulare, deşi reluările video au arătat că a fost fault clar! Iritat de decizia "centralului", Cristea a dat din mînă a lehamite.

"Băieţii plîngeau în cabină"

Ţălnar era demoralizat după meci: "Mingea nu vrea să intre, se întîmplă ceva şi nu înţeleg. Am ajuns să înscriem rar, e şi mare ghinion. Cei de la CFR mai aveau puţin şi-i chemau şi pe spectatorii lor să tragă de timp şi să se apere cu toţii! Jucăm bine, dar nu concretizăm. Moralul jucătorilor e la pămînt, unii plîngeau în vestiar după meci, atîta neşansă e imposibil de înţeles. Poate batem sîmbătă în campionat la Bistriţa, să ne mai revenim. Arbitrajul nu-l comentez, dar vreau să spun că a fost penalty clar la Andrei Cristea".



"Noi ne creăm ocazii, dar nu ştiu ce să spun... nu concretizăm. Am avut 3 ocazii mari pe final de meci. CFR a avut multă baftă, foarte multă"

Ousmane N'Doye, mijlocaş Dinamo



"Am făcut un meci bun, nu trebuie să dăm vina pe nimeni. Ei au jucat în 10 şi trebuia să cîştigăm. Trebuie să ne mobilizăm mai mult şi să nu mai apară atîtea scandaluri artificiale"

Cristi Pulhac, fundaş Dinamo



"O să luăm Cupa, sîntem puternici! Mi-am ajutat echipa, acum ar fi excelent să batem şi la Timişoara, în campionat"

Nicolae Dică, mijlocaş CFR Cluj



"N-avem timp de şampanie, am făcut un meci fantastic. N-am cîştigat nici un trofeu încă în acest sezon"

Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

- Aseară a fost prima înfrîngere a lui Dinamo pe 2010.

- Dolha va reveni de-abia în luna iulie, deşi medicii spuseseră că el va fi apt şi în perioada precompetiţională. Ema a fost operat la clavicula dreaptă.

- Sakara, 25 de ani, s-a antrenat ieri cu Dinamo II şi-l aşteaptă pe Ţălnar să decidă dacă rămîne la prima echipă. Fundaşul din Burkina Faso costă 50.000 de euro.

- A fost al 15-lea meci consecutiv fără înfrîngere al clujenilor în Cupa Timişoreana.

- În minutul 90+2, Culio s-a dus ţintă către Nuno Claro, l-a admonestat şi l-a împins, fiind la un pas să-l ia la bătaie! Tudor i-a dat argentinianului cartonaş galben.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.