Liga 1

Rapid e în pericol să-l piardă pentru derby pe Lazăr »Şah la căpitan!

Articol de Alexandru Răducanu, Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rapid e în pericol să-l piardă pentru derby pe Lazăr, care s-a accidentat ieri. Copos s-a luat de el în contul episodului "banderola"


Pînă la ciocnirea cu Steaua mai sînt trei zile, dar în Giuleşti e cod vişiniu de ieri! Lui Costin Lazăr i-a cedat piciorul la jumătatea antrenamentului, după ce a încercat să sprinteze spre o minge! Cuprins de dureri, căpitanul a primit imediat îngrijiri medicale, însă nu a mai putut să revină şi să ducă la sfîrşit şedinţa de pregătire, spre disperarea lui Andone.

Primul verdict a fost contractură musculară. Lazăr a intrat pe tratament şi e ţinut sub observaţie de doctori. În cazul în care nu-l va putea folosi pe Lazăr, "Fălcosul" are la îndemînă varianta Herea în centrul liniei mediane.


"Nu mai fugi de responsabilităţi!"
Costin nu are numai probleme medicale. A intrat în gura patronului, după ce Gazeta a informat zilele trecute că nu mai vrea să fie căpitan! “A mai avut momente în care a încercat să scape de responsabilităţi, rămînînd totuşi cu avantajele pe care le-a cîştigat. Îl provoc să-şi revină şi să tragă echipa după el în meciurile cu Steaua şi cu Dinamo, să arate că e rapidist adevărat!", a spus Copos în Libertatea.

Contactat de Gazetă, Lazăr a replicat: "Nu cred că domnul Copos a spus aşa ceva. Eu cred că patronul are coloană vertebrală şi dacă ar fi avut ceva să-mi reproşeze, ar fi făcut-o personal, nu prin presă!".


"Am vrut să renunţ la banderolă, a fost o supărare de moment, mi-a trecut. Trebuie să ieşim din amorţeala asta şi să batem Steaua!"
Costin Lazăr, căpitan Rapid


- Fanii care au participat la un sondaj iniţiat pe rapidisti.ro sînt sceptici în privinţa şanselor elevilor lui Andone de a merge în Europa League. Peste 52 la sută dintre votanţi cred că Rapid nu va prinde un loc de cupă europeană.
- Copos în Libertatea: "Rapid e calul de bătaie al Ligii I. După cazurile <Şurubul> şi <Bricheta>, mă aştept să urmeze <Mucul de ţigară> şi <Coaja de sămînţă de dovleac>. Dragomir e încolţit de frică. Gică Popescu e o variantă mai bună la şefia Ligii, dar nu singura!".
- "Să cîştigăm cu orice preţ meciul cu Steaua, e ultima şansă de a mai merge în Europa League. Sînt sigur că fanii ne vor împinge spre victorie" e de părere Ovidiu Herea.


Inbox
- "Vicele" Manea împreună cu jucătorii Herea, Lazăr şi Bălan au participat ieri la lansarea parteneriatului cu Orange, referitor la programul "PrePay Suporter". "Fanii vor primi un euro credit pentru fiecare victorie  a noastră acasă. Duminică, după meciul cu Steaua, le vor intra pe cartelă primii bani!", au promis elevii lui Andone.
- Giuleştenii s-au săturat de problemele medicale ale lui Gauracs, iar în vară îi vor rezilia contractul. Vîrfului leton i-a recidivat pubalgia, are probleme mai mari decît cele avute de Cesinha, care s-a recuperat în 3 luni, şi cu greu va putea să mai prindă vreun meci pînă la finalul sezonului.
- Pe www.rapidisti.ro, fanii pot cîştiga un tricou cu Rapid dacă vor ghici scorul exact al partidei programate duminică în Grant.
- Bozovici e refăcut complet după întinderea musculară suferită înaintea meciului cu CFR şi poate evolua contra Stelei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.