Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - STEAUA, MÎINE, 20:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Varga şi Bălan nu pot juca în faţa Stelei! FRF a zis da, Liga ba!

Dacian Varga, Varga, Rapid

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu   —  sâmbătă, 17 aprilie 2010

După ce FRF le-a ştampilat carnetele lui Varga şi lui Bălan, Rapid i-a folosit în Liga a III-a în speranţa că vor putea evolua cu Steaua, însă LPF s-a opus



Giuleştenii au încercat ieri să dea lovitura şi să le obţină dreptul de joc lui Dacian Varga şi Tibi Bălan, pentru a-i putea folosi pe cei doi duminică, împotriva Stelei, dar stratagema s-a soldat cu un eşec. Conducătorii Rapidului s-au dus la FRF şi au vizat carnetele celor doi, apoi au mers la LPF, dar Dragomir s-a opus: "E nevoie de o comisie pentru a le ştampila legitimaţiile. Poate săptămîna viitoare!". Şefii din Grant cred că Mitică vrea să se răzbune: "Incredibil! Cînd au trimis fiţuica aia prin care au anulat vizele nu s-a mai întrunit nici o comisie! E bătaie de joc!".



Rapidul nu renunţă, iar săptămîna viitoare va lansa o nouă ofensivă. Pentru a avea un argument în plus, Varga şi Bălan s-au prezentat aseară la Rapid II, unde au evoluat în Liga a III-a, împotriva lui CS Buftea (1-1). Ambii au intrat pe teren la pauză. "Ni s-a spus că dacă jucăm aici cresc şansele noastre de a primi dreptul de joc. Federaţia ne-a recunoscut transferurile, Liga nu mai poate obiecta nimic", a spus Bălan.



"Domnul Andone ne-a rugat să jucăm la echipa a doua 45 de minute. Speram să putem evolua şi împotriva Stelei, am intrat în cantonament cu echipa"

Dacian Varga, mijlocaş Rapid



"Şi ce dacă au jucat în Liga a III-a? Să fie sănătoşi, nu mă interesază. Nu joacă în prima ligă, la revedere!"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF



Pierd titlul, îl pierd şi pe Golanski

Pawel Golanski a declarat presei poloneze că în cazul în care Steaua nu va cuceri titlul, şansele de a rămîne în continuare în Ghencea sînt nule. "Mi-a fost propus un contract de prelungire, dar nu mă avantaja şi am decis să nu-l accept. Am stabilit că vom discuta din nou la finalul campionatului. Dacă luăm titlul, cred că voi rămîne. Dacă nu, nu", a spus Golanski, care peste o lună îşi va încheia acordul de 3 ani cu Steaua.



MM s-ar fi întors

Actualul manager al Unirii Urziceni a dezvăluit că în urmă cu două luni a avut o discuţie cu Gigi Becali la finalul căreia a luat în calcul o reîntoarcere în Ghencea. "În vara aceasta termin contractul cu Unirea şi, dacă nu mă înţelegeam să continuu, luam în calcul o revenire la Steaua. A urmat însă acea dispută verbală violentă cu Gigi Becali şi totul s-a terminat", a declarat MM pentru Fanatik.



- Gigi Becali va fi judecat săptămîna viitoare pentru acuzaţiile aduse lui Dumitru Dragomir. "El comandă tot la comisii, ce decide el aia se dă. Ar jupui şi viii, şi morţii", a spus Becali despre şeful LPF.

- Pe stelisti.ro, suporterii au avut de ales între Dinu Gheorghe şi Valeriu Argăseală pentru funcţia de preşedinte. Actualul şef de la Braşov a fost ales de 81,6% dintre votanţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.