Patronul de la Berca, Costel Boeru, zice că are acte prin care, sub avizul secretarului general FRF, clubul era iertat de datorii. Federaţia îi cere acum banii, deoarece "Bebiţă" n-avea competenţă pe domeniu!
Constantin Boeru, patronul echipei de Liga a 3-a Petrolul Berca, susţine că a fost păcălit de secretarul general FRF, Adalbert Kassai.
"Din cauza acestui domn, e posibil ca echipa să dispară. Înainte cu cinci zile de alegerile de anul trecut de la federaţie, m-am dus acolo cu o adresă prin care solicitam ca datoria clubului, 18.547 de RON, să fie ştearsă. Amabil, Kassai mi-a aprobat cererea (foto 1), spunîndu-mi că echipa de acum din FRF, adică de atunci, ajută cluburile. Era înainte de alegeri", povesteşte Boeru.
Documente datate în octombrie 2010!
După trei luni, situaţia pare însă cu totul alta. "Comisia FRF îmi cere banii şi spune că exclude echipa din competiţie. E mizerabil ce se întîmplă. Cînd au avut nevoie, mi-au dat aprobare. Acum, juridicul de la FRF, dar şi trezoreria spun prin nişte adrese că Adalbert Kassai n-avea nici un drept să-mi aprobe o astfel de cerere", explică Boeru.
Continuă: "Ce să înţeleg, că domnul Kassai a făcut abuz în serviciu pentru că avea nevoie de voturi în acea perioadă? E strigător la cer! Şi nimeni nu ia nici o măsură. E stat în stat acolo şi din cauza lor, 65 de copii şi o echipă de liga a treia se pot lăsa de fotbal. Vă rog frumos să vă uitaţi pe adrese să vedeţi ce date au. Sînt datate cu 09.10. 2010. E o batjocură totală!".
"Am dat un aviz pozitiv în sensul că eram de acord cu o eventuală reeşalonare a plăţilor. Numai că departamentul juridic n-a acceptat. Care-i problema?"
Adalbert Kassai, secretar general FRF
Fotbal • Liga 2 • ABUZ
Adalbert Kassai e acuzat că semnează documente financiare fără să aibă acest drept: "Abuz în serviciu!"
Adalbert Kassai, Kassai, FRF
Articol de Decebal Rădulescu — duminică, 18 aprilie 2010
{{text}}